Şcoala generală din Tărlungeni este la stradă, la câţiva paşi de artera principală ce străbate localitatea. Este mare, verde şi frumoasă. Contrastează izbitor cu cei cinci copii zdrenţăroşi care bat mingea în curtea ei. Deşi la prima vedere nu-ţi sare în ochi, şcoala din Tărlungeni este împrejmuită cu un gard din bolţari, înalt de doi metri. Dar acesta a fost doar începutul. „Haideţi nenea, că de aci nu se vede. Trebuie să ocoliţi. Vă arăt eu”, ne spune unul dintre copii.
„A fost făcut de primar acum un an”
Puiul de rom, ager la minte şi iute de picior, ne conduce pe o uliţă înghesuită de casele rromilor. Intrăm în „ţigănie”. Strada principală de aici nu cunoaşte culoarea asfaltului. Câinii sunt mari şi graşi, copiii mulţi şi murdari, iar dintr-o bodegă se aude în surdină muzică lăutărească. În timp ce femeile traversează grăbite să cumpere cele de trebuinţă de la alimentară, bărbaţii stau la taclale. Privesc încruntaţi la cei care nu par de-ai locului, însă imediat ce întrebăm de „marele zid” încep să-şi dea drumul la gură. „A fost făcut de primar acum un an. Şi-a cumpărat curtea asta de la lângă şcoală şi a înălţat gardul ăsta. N-ar fi problemă dacă n-ar fi zidit şi drumul”, ne spune unul dintre localnici.
„Ne-au închis aici”
Zidul, realizat din bolţari, a rămas netencuit. Este înalt de vreo trei metri, astfel că „retează” din priveliştea şi aşa dezolantă a locului. Nu mai vezi decât cerul şi ceva din acoperişul caselor gospodarilor din „cealaltă parte”. După 100 şi ceva de metri, zidul „dă colţul” într-o curte unde se pierde. Un stâlp de electricitate aminteşte că ne aflăm totuşi într-o intersecţie. Aici ar fi fost începutul unui alt drum. „Ăsta era înainte drumul pe unde mergeam la şcoală. A fost zidit”, ne spune o copilă, arătând cu degetul. Pe aici era, de altfel, şi legătura cu „lumea bună”. Era drumul care lega strada asfaltat