Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eduard Petrescu, Invent Media: Indoor-ul, o piata de aproape 7 mil. euro in 2009

Publicat in Wall-Street.ro, luni 26 ianuarie 2009 ·

Piata de indoor advertising va inregistra anul acesta o crestere de 30-40%, atingand o valoare de 6,5-7 milioane de euro, datorita atragerii de clienti noi care nu au comunicat pana acum prin acest mediu, crede Eduard Petrescu, managing director Invent Media.

“Ce vreau sa spun este ca indoor-ul ca si Internetul pentru 2009 pot fi alternative foarte bune pentru companii din punctul de vedere al eficientei si al costurilor mult mai mici pentru implementarea unor campanii. Valoric, piata ar putea ajunge undeva la 6,5-7 milioane de euro, aici incluzand atat panotajul indoor cat si suporturile tip plasma”, a declarat, pentru Wall-Street, Eduard Petrescu (foto).

In opinia acestuia, unul din spatiile de promovare preferate in publicitatea indoor va ramane si in 2009 liftul, daca vorbim de blocuri rezidentiale si cladiri de birouri. Atuurile acestui spatiu sunt captivitatea, repetativitatea si lipsa altor factori care sa perturbe perceperea mesajului publicitar, potrivit lui Petrescu. In plus, alte spatii indoor care asigura un trafic bun sunt holurile din facultati, cladiri de birouri sau cinematografele din mall-uri.

“Unul dintre avantajele pe care le ofera indoorul sta in impactul mare pe care il poate avea un print asupra unei persoane, nefiind aglomerarea de suporturi de pe outdoor sau multitudinea de canale tv pe care le tot invarti din telecomanda. Feedback-ul in multe cazuri este instant, adica in campanii derulate pe food delivery, turism, leisure sau promotii de diferite feluri, contactul dintre consumator si vanzator se petrece la telefon sau online cu printul in fata”, afirma directorul general Invent Media.

In ceea ce priveste domeniile cele mai cautate in 2009, Eduard Petrescu considera ca principalele campanii vor veni din zone precum FMCG, financiar-bancar, comunicatii si IT, auto si turism.

Pe de alta parte, Invent Media isi pro

Articolul in Wall-Street.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu își recâștigă la CCR drepturile de fost președinte – surse

Mediafax acum 20 minute
Fostul președinte Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională, prin intermediul Curţii de Apel Bucureşti, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i s-au retras privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, printre care o vilă de protocol și

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum o ora
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

DUPĂ ORA 17:00 Sorana Cîrstea - Hailey Baptiste în turul 1 la Wimbledon

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 168 WTA) o va înfrunta pe americanca Hailey Baptiste (23 de ani, #55 WTA) în turul 1 de la Wimbledon. Duelul va începe după ora 17:00, va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat de Eurosport.

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 3 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Timur Ivanov, fostul adjunct al lui Serghei Şoigu, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupţie

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru adjunct al apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost găsit marţi vinovat de corupţie şi condamnat la 13 ani de închisoare, informează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. Urmăr

Inspectorii ANAF au descoperit o fraudă „carusel” de peste trei milioane de lei la o societate din Bucureşti ce comercializează telefoane mobile / Firma a folosit ilegal datele unei societăţi din Finlanda pentru a fi scutită de plata TVA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectori ai ANAF au descoperit o fraudă „carusel” de peste trei milioane de lei la o societate din Bucureşti ce activează în domeniul comerţului cu telefoane mobile. Potrivit inspectorilor, firma r

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 5 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

CSM: Atât salarizarea judecătorilor și procurorilor, cât și regimul de pensionare nu constituie privilegii

HotNews acum o ora
Aducerea în discuție a salarizării și pensionării magistraților vulnerabilizează sistemul, acuză CSM, într-un comunicat transmis, marți, după ce plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a reunit. La o zi după convocarea adunărilor generale la

FOTO A sosit Politic! Dennis, primul gol la FCSB

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dennis Politic, 25 de ani, a înscris pentru prima dată în tricoul FCSB-ului, marcând al doilea gol roș-albastru în victoria din , scor 3-1. Ovidiu Perianu Juri Cisotti Echipa de start a FCSB-ului (4-2-3-1) FCSB în a doua repriză

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 18 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 2 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este Victor Ponta. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°