Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobânda islamică între mit şi realitate

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 26 ianuarie 2009 ·

Ali Al Jabal este de profesie avocat, specializat în drept comercial şi bancar în Regatul Bahrain. A venit pentru prima oară la Targu-Mureş în cursul anului trecut cu ocazia Conferinţei ICELM 3 şi a rămas îndrăgostit de oraşul trandafirilor. Aflat într-o scurtă vacanţă în România, am discutat cu el pentru a vedea ce presupune un paradis fiscal şi un sistem bancar în care nu se percepe dobândă.

Reporter: Care este principala diferenţă între sistemul bancar islamic şi cel convenţional?

Ali Al Jabal: Principala diferenţă este aceea că în sistemul bancar convenţional se percepe dobândă iar în cel islamic nu.

Rep.: Nu se percepe nici un fel de dobândă?

A.A.J.: Există dobândă dar nu se numeşte aşa. De exemplu, dacă doreşti să cumperi o casă în rate. Banca o cumpără de la proprietar şi o ţi-o închiriază apoi cu condiţia ca, în momentul în care ai plătit întreaga sumă să-ţi transfere dreptul de proprietate asupra casei. Pentru a putea face tranzacţia legal, se specifică rata lunară pe care trebuie să o plăteşti, care, de fapt se numeşte chirie, iar la sfârşitul perioadei, banca are dreptul de a reactualiza preţul casei la preţul pieţei. Pentru a nu exista abuzuri această reactualizare nu poate depăşi 3 % din suma stabilită iniţial. Banca îţi vinde apoi casa cu preţul actualizat. De obicei nu se întâmplă pentru că băncile efectuează studii de piaţă şi menţin chiria la un nivel ridicat astfel încât să acopere dobânda, pe care nu o numim, însă, niciodată dobândă.

Rep.: De ce este interzisă dobânda?

A.A.J.: Religia islamică interzice dobânda. Se consideră că nu trebuie să te foloseşti de nevoile oamenilor pentru câştig financiar. Dacă cineva are nevoie de bani trebuie să-i dai bani fără să urmăreşti obţinerea unui profit din asta. Instituţiile bancare au trebuit să găsească dieferite portiţe pentru a funcţiona, e o piaţă enormă. E vorba până l

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 29 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 45 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 55 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°