TEORIE. Dacă simţiţi nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare, altceva nu vă face fericit şi vă ignoraţi viaţa personală, sunteţi foarte probabil workaholic. Sursa: NorthFoto

Nevoia permanentă de a face cât mai mult şi cât mai bine pentru a demonstra că sunteţi o persoană de bază în companie sau teama că oricând cineva mai bun vă poate lua locul sunt semne clare că deveniţi dependenţi de muncă. În plus, dacă nici viaţa personală nu este aşa cum v-aţi dori, riscul ca să deveniţi o persoană workaholică creşte foarte mult.

Dependenţa de muncă a fost definită de Waynes Oates, profesor de psihologia religiilor la Southern Baptist Theological Seminary din SUA, în 1971, în lucrarea „Confesiunile unui workaholic“, ca fiind „nevoia incontrolabilă de a munci fără încetare“.

„Se poate spune despre o persoană că este workaholică atunci când orice activitate în afară de muncă nu o mai face fericită, când nu i se cere să stea peste program şi totuşi alege acest lucru, când se implică în totalitate în activitatea de la birou şi nu-şi mai petrece timpul cu familia şi prietenii. În momentul în care singura plăcere a unei persoane este munca ar trebui să ştie că are o problemă extrem de gravă“, susţine Mihaela Forgaciu, membră în boardul HR-România Club.

„După doi ani, soţia m-a părăsit“

Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă explică foarte bine cum au fost afectaţi. „Mi-am iubit munca mai presus de orice. Ajunsesem să plec în afara ţarii chiar şi de trei ori pe săptămână. Dormeam patru ore pe noapte şi mă trezeam întotdeauna la cinci dimineaţa. După doi ani petrecuţi în acest stil, soţia m-a părăsit. Am pierdut-o şi pe ea, dar şi pe copil. Din păcate, nu m-am trezit la realitate nici atunci. Din contră, am început să muncesc şi mai mult. Erau seri când dormeam la birou. Într-o zi mi s-a făcut rău. Am avut