Fondurile de la stat pentru creşterea suprafeţei de spaţii verzi au ajuns preponderent în comune şi în oraşe mici. Din cele 22 de proiecte finanţate de Administraţia Fondului pentru Mediu, mai mult de jumătate au fost implementate în comune. Primarii nu s-au grăbit să ceară fonduri pentru creşterea suprafeţelor spaţiilor verzi din localităţi pentru a atinge standardele europene, de 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor. Banii alocaţi de la bugetul de stat au ajuns, preponderent, în comune şi oraşe mici.
Conform Ordonanţei de Urgenţă 114 din octombrie 2007, autorităţile au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 de metri pătraţi pe cap de locuitor până la data de 31 decembrie 2010 şi de minimum 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor până în 2013.
În plus, autorităţile erau obligate ca, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, să întocmească un program în care să fie evidenţiate etapele de realizare.
Niciun oraş mare
La mai bine de un an de la demararea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, care a fost aprobat de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/ 20 iunie 2007, au fost finalizate doar 22 de proiecte, în valoare de zece milioane de lei.
Deşi oraşele mari se sufocă din cauza poluării, niciunul nu apare pe lista proiectelor finalizate a AFM. Din contră, mai mult de jumătate din proiecte au fost implementate în comune şi oraşe mici pentru realizarea parcurilor. Spre exemplu, comuna Cogealac, din judeţul Constanţa, a primit 500.000 lei pentru o amenajare peisajeră.
Trei sesiuni de finanţare
Până în prezent au avut loc trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare, în iulie 2007, ianuarie şi august 2008. Fonduri s-au alocat pentru primele