Belgianul în vârstă de 20 de ani inculpat pentru asasinarea a doi copii şi a unei educatoare, săptămâna trecută, într-o creşă din oraşul Termonde, este bănuit şi de uciderea unei alte persoane, o bătrână de 73 de ani, a anunţat ieri justiţia belgiană.
„Autorul faptelor (crimele din creşă - n.r.) este şi autorul unei crime abomi nabile, comisă la 16 ianuarie în Beveren (nordul Belgiei)“, o moarte care până la arestarea făptaşului nu fusese explicată, a declarat procurorul Christian Du Four, citat de AFP.
„Există elemente concrete care leagă cele două fapte“, a adăugat el, arătând că în ambele cazuri asasinul a acţionat „într-o zi de vineri, la aceeaşi oră“. Du Four a mai spus că suspectul „nu vorbeşte despre fapte“ şi că, în concluzie, nu a recunoscut crimele care îi sunt atribuite. Tânărul arestat, Kim De Gelder, pare să fi inten ţionat să treacă şi prin alte creşe din Termonde, a subliniat procurorul. De Gelder avea asupra sa, în momentul arestării, o listă cu trei creşe situate pe străzi diferite ale oraşului.
Du Four a precizat că în rucsacul suspectului au mai fost găsite un cuţit şi o toporişcă. Anchetatorii nu au descoperit încă nicio legătură între presupusul criminal şi vreunul dintre angajaţii creşei din micul oraş flamand. Termonde este situat la 20 de kilometri distanţă de oraşul de reşedinţă al suspectului, Sinaai. Unii martori susţin că, în timpul agresiunii, De Gelder ar fi fost ma chiat precum personajul „Joker“, interpretat de regretatul Heath Ledger în cea mai recentă peliculă a seriei „Batman“, însă alţii afirmă că el nu era machiat deloc, a adăugat procurorul. „Ce ştim cu absolută certitudine este că el nu era deloc machiat în clipa arestării. Eu cred că pista Joker este una fără îndoială falsă“, a conchis Christian Du Four.