Au avut o viaţă destul de grea, recunosc amândoi asta. Au trecut prin toate, dar, în timp ce unul n-a rămas cu nici un regret, celălalt şi-ar fi dorit să nu se fi născut. Bulburoc şi Şustic - cum îi poreclesc copiii - sunt amândoi nevăzători. Când s-au mutat împreună, mâncau, pe rând, cu aceeaşi lingură din oală. Acum şi-au făcut un rost, au doi copii şi cresc un nepoţel.

Terminase cu şcolile şi fusese repartizată ca maseză la Policlinica nr. 2. Locuia în căminul de nefamilişti şi el tot venea pe-acolo, după fete. „Am stat eu ce-am stat, m-am gândit, am analizat, că n-am avut prea multe pretenţii de la viaţă, voiam să ne-nţelegem, să fie tot nevăzător ca şi mine, să nu apară discuţii pe urmă şi nici eu să nu mă simt în inferioritate. Şi am vrut să fiu cu el“, îşi începe povestea Bulburoc, alias Georgeta, în timp ce trage cu grijă un scaun de lângă masă şi se aşază, urmărind cu mâna conturul mesei.

Ochiurile de la aragaz pâlpâie, încălzind bucătăria. O uşă cu geam-oglindă desparte încăperea de sufragerie, camera în care nepoţelul de nici doi ani îşi face de lucru, neatins de nici una dintre grijile părinţilor şi bunicilor. „Ei, şi am mai păcălit-o eu şi cu chitara“, adaugă, de pe celălalt scaun de lângă masă, Tudor. Zâmbesc amândoi. „Mă, i-am spus eu, dacă cumperi mobilă, îţi iei şi tu un reşou, faţă de masă şi un ceas - îl avem şi acum - mă mărit cu tine“, continuă femeia. „Ştiam eu foarte clar ce voiam. Şi în câteva luni ne-am căsătorit“. Au trecut 33 de ani de-atunci...

Şcoala din cuşcă

Din când în când, Georgeta se foieşte pe scaun, ca şi cum nu şi-ar găsi locul. Povesteşte cu patimă şi glasu-i capătă inflexiuni diverse, mulându-se pe întâmplări. Pare a fi un actor pe scenă care-şi rosteşte propria viaţă. Din când în când, Tudor o întrerupe sau o completează, însă vocea bărbatului e mult mai temperată. Amintirile îi poartă p