Campionatul naţional de rugby în şapte va mai cuprinde o etapă în 2009, runda care va decide, de altfel, şi echipa campioană a sezonului. Ultimul turneu va avea loc la Bucureşti, în perioada 16 - 17 mai, pe Stadionul Arcul de Triumf. În acest moment, lider în clasamentul general este Rugby Club Judeţean Farul, care are un avans de opt puncte faţă de următoarea clasată, Dinamo. Ultima rundă a competiţiei vine să completeze etapele disputate anul trecut, la Iaşi, Bucureşti şi la Constanţa. În prima etapă din Moldova, Dinamo s-a impus în finală, în faţa constănţenilor, cu scorul de 40-12. Următoarele două runde au fost adjudecate de Farul, care a învins-o în ultimul act pe Steaua, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 34-24, şi pe Dinamo (scor 22-19), în etapa disputată în luna septembrie, pe stadionul de rugby Farul. În această competiţie mai este prezentă şi formaţia Constructorul Cleopatra, care ocupă locul 9, adunând 24 de puncte. Campionatul naţional de rugby în şapte va mai cuprinde o etapă în 2009, runda care va decide, de altfel, şi echipa campioană a sezonului. Ultimul turneu va avea loc la Bucureşti, în perioada 16 - 17 mai, pe Stadionul Arcul de Triumf. În acest moment, lider în clasamentul general este Rugby Club Judeţean Farul, care are un avans de opt puncte faţă de următoarea clasată, Dinamo. Ultima rundă a competiţiei vine să completeze etapele disputate anul trecut, la Iaşi, Bucureşti şi la Constanţa. În prima etapă din Moldova, Dinamo s-a impus în finală, în faţa constănţenilor, cu scorul de 40-12. Următoarele două runde au fost adjudecate de Farul, care a învins-o în ultimul act pe Steaua, pe stadionul Arcul de Triumf, cu scorul de 34-24, şi pe Dinamo (scor 22-19), în etapa disputată în luna septembrie, pe stadionul de rugby Farul. În această competiţie mai este prezentă şi formaţia Constructorul Cleopatra, care ocupă locul 9, adunând 24 de punct