Efectele crizei economice se resimt din ce în ce mai mult la nivelul firmelor din Bihor.
Conform datelor centralizate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor, pentru luna ianuarie şi februarie 2009, nu mai puţin de 18 agenţi economici au anunţat concedierea pe perioadă temporară sau definitivă a peste 700 de angajaţi.
Printre angajaţii care cad victime ale crizei se regăsesc şi cei ai firmelor mari ca European Food, care va disponibiliza în luna februarie 79 de angajaţi, pe perioadă definitivă.
O altă firmă, tot din trustul fraţilor Ioan şi Viorel Micula, Original Prod - cu activitate în recuperarea materialelor reciclabile sortate, a concediat în această lună 95 dintre cei 250 de angajaţi.
„De asemenea, multe concedieri pe perioadă temporară sunt şi în cazul firmelor de construcţii, dar acestea de obicei fac astfel de disponibilizări în fiecare an, pe perioada iernii”, susţine Daciana Nica, director executiv adjunct la AJOFM Bihor.
Lista celor care au disponibilizat se completează cu Crişana Cons -20 de angajaţi, Flodor Trans Com - 16 angajaţi, Helios Aştileu - 160 de angajaţi, Mirocom - 11 angajaţi, Enigmatica - 66 şi Airelav Resort cu 33 de şomeri.
Nici cei din domeniul electonicelor nu o duc mai bine, Audio Bronx a concediat definitiv 30 dintre cei 54 de angajaţi, iar Neoco SRL (fire şi cabluri electrice) şi-a trimis în şomaj toţi cei 44 de angajaţi. Criza a atins şi firmele cu obiect de muncă în domeniul finanţelor, astfel că SC Axa Service i-a făcut şomeri pe 15 din 21 de angajaţi.
CITIŢI ŞI:
Concediu de odihnă forţat, la o fabrică din Zalău