Ca urmare a morţii lui Ron Asheton, Iggy Pop şi colegii săi din trupa The Stooges au anunţat decizia de a anula concertele programate în cadrul turneului din acest an. În vara lui 2009, Iggy & The Stooges erau aşteptaţi şi la Bucureşti, pentru un concert în cadrul celei de-a treia ediţii B’ESTFEST.
Chitaristul Ron Asheton a încetat din viaţă la începutul acestui an, corpul său neînsufleţit fiind descoperit pe 6 ianuarie de poliţie, în apartamentul muzicianului din Ann Arbor. Ron Asheton a fost membru fondator al trupei The Stooges, alături de fratele său Scott, Iggy Pop şi Dave Alexander.
„Hotărârea trupei este una firească, după această nefericită întâmplare, şi suntem siguri că fanii din România vor înţelege decizia lor. Gândurile şi regretele noastre, alături de cele ale fanilor, se îndreaptă spre familia şi prietenii artistului în aceste momente de suferinţă”, a declarat Laura Coroianu, director executiv Emag!c, organizatorul B’ESTFEST. (D.P.)
Ca urmare a morţii lui Ron Asheton, Iggy Pop şi colegii săi din trupa The Stooges au anunţat decizia de a anula concertele programate în cadrul turneului din acest an. În vara lui 2009, Iggy & The Stooges erau aşteptaţi şi la Bucureşti, pentru un concert în cadrul celei de-a treia ediţii B’ESTFEST.
Chitaristul Ron Asheton a încetat din viaţă la începutul acestui an, corpul său neînsufleţit fiind descoperit pe 6 ianuarie de poliţie, în apartamentul muzicianului din Ann Arbor. Ron Asheton a fost membru fondator al trupei The Stooges, alături de fratele său Scott, Iggy Pop şi Dave Alexander.
„Hotărârea trupei este una firească, după această nefericită întâmplare, şi suntem siguri că fanii din România vor înţelege decizia lor. Gândurile şi regretele noastre, alături de cele ale fanilor, se îndreaptă spre familia şi prietenii artistului în aceste momente de suferinţă”, a declarat Laura Coroian