Trecerea de la 2008 la 2009 are loc, din punct de vedere ecologist, deopotriva sub semnul pesimismului si cel al sperantei. Bilantul anului trecut, in domeniul ecoclimatic, este marcat, in principal, de esecul ambitiei Uniunii Europene de a-si asuma rolul de leadership in lupta impotriva incalzirii globale. El s-a manifestat atat prin continutul acordului la care au ajuns sefii de stat si de guvern ai UE asupra pachetului climat-energie, cat si prin rezultatele Conferintei ONU de la Poznan privind viitorul Protocolului de la Kyoto, ambele din decembrie trecut. Drept "vinovati" pentru ratarea tintei comunitare, afisata ca blazon in contextul mondialist, sunt identificati doi factori: "egoismele nationale" si, respectiv, "presiunile economice", care s-au impus astfel in fata interesului colectiv, amputandu-se, in consecinta, atingerea obiectivelor climatico-energetice stabilite si acceptate oficial. Formal, proiectul propus de Comisie a intrunit consensul Consiliului European, in privinta obiectivului pana in 2020: reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) in raport cu nivelurile din 1990, cresterea contributiei energiilor regenerabile la 20% din consumul total si realizarea unei economii de energie de 20%. Numai ca mijloacele stabilite pentru atingerea lor le golesc, practic, de continut. Obiectivul reducerii cu 20 de procente a emisiilor de GES va fi realizat, in proportie de 80%, prin actiuni desfasurate in afara teritoriului european, gratie sistemului de compensare promovat in tarile din Sud. Asa se face ca, in cadrul celor 27 de state comunitare, emisiile de poluanti vizati se vor reduce in realitate cu 4-6%. Totodata, absenta unui obiectiv cu caracter obligatoriu de economisire si perspectiva unei revolutii energetice si industriale pot genera, in Europa, consecinte socio-economice greu cuantificabile si gestionabile, o adevarata "debandad