Titus CeiaLa Slatina, domnul Lazarescu a murit din nou. Nu ca n-ar mai muri cate un domn Lazarescu zilnic prin Romania. Cel de la Slatina stia ca moare. Majoritatea domnilor Lazarescu stiu ca mor si mai stiu ca n-au nici o sansa sa-si ocoleasca sau intarzie destinul. Acum, nu pe toti ii prinde moartea in ambulante sau in anticamerele spitalelor de urgenta.
Mai mor si pe acasa, mai mor si pe strada, domnii doctori mustaciosi nu-si mai dau in petec si nu-i mai demite ministrul. In contextele de acest gen, chiar si numarul domnilor Lazarescu ni se pare mai mic. Uitam ca, de fapt, nu ne intereseaza problema lor decat ca moft si prilej de afirmare a unei proprii moralitati beton.
Daca s-ar organiza cu minutiozitate o operatiune nationala de gen comando, intr-o zi anume si la o ora anume, s-ar putea surprinde fara gres sistemul medical romanesc cu pantalonii pe vine. De fapt, orice actiune - nu tendentioasa, doar seriosa, responsabila - de surprindere a momentului banal si penibil totodata in orice domeniu vreti, ar demonstra un singur lucru: pe aceste plaiuri totul e o apa si un pamant.
Cu bune si cu rele. Ca doar n-or fi numai rele, stimati compatrioti. Sa luam de exemplu pe asistenta de pe ambulanta. E limpede ca merita decorata. Nu cu Meritul Sanitar, ci poate chiar cu Steaua Romaniei (la gradul corespunzator studiilor...). Problema este ca gesturile sublime facute de cei mici, gesturile facute de cei cu sarcini subalterne, ei bine, sunt mult prea numeroase ca sa se compare cu numarul de medalii facut la monetaria statului.
O decoratie ar merita, spun unii, si domnul ministru Bazac. Un domn ministru care a demonstrat ca Ferrari si bunul simt pot coexista in acelasi piept. Domnul ministru a pornit cazul Slatina la prima cheie, s-a «deranjat» si a facut personal, rapid si intr-o forma acceptabila, dreptate. A stiut s
