A mai murit un om intr-un spital, purtat nu stiu cate ore de la o sectie la alta, fara ca macar cuiva sa-i treaca prin cap sa vada ce suferinta are. Culmea cinismului este motivatia cu care a fost transferat de la nu stiu ce sectie la nu stiu ce sectie: nu are asigurare medicala. Intr-un alt spital, un nou-nascut cu fractura de femur este tratat cu comprese reci. De ce nu, Doamne, iarta-ma, cu "rugi la Preacurata", cum se spunea candva? Unul dintre medicii care l-au lasat sa moara de infarct pe cetateanul de 62 de ani spune, pur si simplu, ceva de genul: atata i-a fost lui dat sa traiasca sau: ii sunase ceasul. Pai, atunci, nu e mai simplu sa inchidem spitalele si policlinicile, si cabinetele medicale de orice fel si sa asteptam in liniste, ca sa nu starnim panica, sa sune ceasul fiecaruia? Dar, lasand glumele sinistre la o parte, in asemenea cazuri nu exista, ca la aceia carora li se iau carnetele de conducere, sanctiunea trimiterii din nou la scoala?
In paralel, stirile ne-au readus in amintire cazul fetitei care si-a pierdut viata in urma unei operatii de polipi! Povesti demne de un cosmar mai putin european. Dar povesti ale unor vieti irosite din cauza tembelismului unor profesionisti care si-au uitat juramantul prestat la iesirea de pe bancile universitatii.
Urmarim persistenta unei mentalitati reprobabile in actele politice si nu le dam atentie acestor simptome de la sol, ca sa zic asa. Pretul mic pe care-l are o viata este un simptom clar de inapoiere a societatii. Indeobste, societatea care declara omul ca fiind "cel mai de pret capital" nu dadea nici doi bani pe viata unui om. "Telul" si "principiile" erau mai de pret. "Viitorul luminos" conta mai mult decat sanatatea unei natiuni intregi, ma rog, minus nomenclatura. Dar catre ce "viitor luminos" priveste dom’ doctor din spitalul de la Slatina, unde pacientul a murit din neglijenta per
