O vom numi Ana. Are 45 de ani şi, deşi trupul ei a suportat ani în şir bătăile crunte ale soţului, iar suferinţa adunată a săpat riduri adânci pe faţa ei, încă este o femeie frumoasă. În urmă cu câteva luni, s-a hotărât să pună punct coşmarului care a măcinat-o mai bine de 20 de ani. Şi-a luat cei doi copii, buletinul şi câteva haine şi s-a mutat în centrul Fundaţiei Sensiblu, din Bucureşti, destinat victimelor violenţei dom O vom numi Ana. Are 45 de ani şi, deşi trupul ei a suportat ani în şir bătăile crunte ale soţului, iar suferinţa adunată a săpat riduri adânci pe faţa ei, încă este o femeie frumoasă. În urmă cu câteva luni, s-a hotărât să pună punct coşmarului care a măcinat-o mai bine de 20 de ani. Şi-a luat cei doi copii, buletinul şi câteva haine şi s-a mutat în centrul Fundaţiei Sensiblu, din Bucureşti, destinat victimelor violenţei dom O vom numi Ana. Are 45 de ani şi, deşi trupul ei a suportat ani în şir bătăile crunte ale soţului, iar suferinţa adunată a săpat riduri adânci pe faţa ei, încă este o femeie frumoasă. În urmă cu câteva luni, s-a hotărât să pună punct coşmarului care a măcinat-o mai bine de 20 de ani. Şi-a luat cei doi copii, buletinul şi câteva haine şi s-a mutat în centrul Fundaţiei Sensiblu, din Bucureşti, destinat victimelor violenţei domestice. În prezent, militantă pentru drepturile femeilor, Ana a povestit, pentru cititorii Libertăţii, cum a descoperit că viaţa e un dar, şi nu un chin, aşa cum soţul ei, cu pumni şi înjurături, o făcuse să creadă în timpul căsniciei. “Nu pot spune că am fost vreodată o familie fericită. Începutul a fost frumos, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Au fost atunci doi ani, poate trei, în care ne-am înţeles. Situaţia, însă, s-a schimbat...”, îşi începe Ana povestea. Face o pauză, zâmbeşte trist şi continuă: “Mai întâi au fost certurile. Venea acasă şi nu îl mai mulţumea nimic, începea să ţipe, iar eu nu aveam