Pediatrii se plâng că nu mai fac faţă numărului mare de cazuri complicate. În secţia de pediatrie se internează zilnic cel puţin 10 copii care prezintă forme agravate ale bolii.
Odată cu încălzirea bruscă a vremii, a crescut numărul pacienţilor cu infecţii acute ale căilor respiratorii. Cei mai afectaţi sunt copiii, care cu greu fac faţă schimbărilor bruşte de temperatură. „Zilnic ne vin cazuri noi de laringite sau bronşiolite. Nu mai avem locuri în secţie”, declară doctor Lucia Orha, şeful Secţie de pediatrie de la Spitalul Judeţean din Baia Mare. „Ieri, de exemplu, am externat 40 de micuţi, aproape toată secţia, dar ne-au venit alţi 20”, a continuat Lucia Orha.
Numărul creşte săptămânal
Acestea sunt doar cazurile care rămân internate. Conform declaraţiilor făcute de conducerea spitalului, numărul de copii care ajung la urgenţa instituţiei spitaliceşti este mult mai mare, chiar dacă nu toţi rămân internaţi.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş monitorizează numărul de viroze din judeţ. „Încă nu putem vorbi despre o epidemie, dar numărul este monitorizat îndeaproape”, declară purtătorul de cuvânt al DSP Maramureş, doctor Călin Man. „Trendul este ascendent, numai săptămâna trecută am avut cu 500 de cazuri mai mult decât în cea anterioară”, a continuat Man.
Conform graficelor realizate de DSP, săptămâna trecută au fost înregistrate 2.168 de cazuri de viroze din care 75 au necesitat spitalizarea. La acest număr se adaugă alte 286 de cazuri de pneumonii, din care 71 au fost internate. Media de vârstă a celor afectaţi este din ce în ce mai mică.
Din numărul total de bolnavi, 375 au între unu şi patru ani. „Sunt din ce în ce mai mici copiii care ajung la noi cu complicaţii ale infecţiilor acute de căi respiratorii”, a declarat şeful Secţiei de pediatrie, Lucia Orha.
Din acelaşi grafic realizat de DSP, reiese