Puneţi-vă în locul meu: săptămâni la rând, n-am nicio informaţie despre ce se întâmplă în sportul românesc şi, apoi, aflu că reprezentativa masculină de handbal nu trece de grupa preliminară la Mondialul din Croaţia.
E adevărat că francezii se mărginesc la rezultatele compatrioţilor lor. E tot aşa de adevărat că nu prea au despre ce performanţe ale compatrioţilor noştri să scrie. Când CFR a bătut Roma pe Stadio Olimpico, toate buletinele de ştiri de pe Infosport, ca şi banda inferioară de pe canalele TV, nu doar de sport, au repetat informaţia zile la rând. Cu două excepţii (tenis şi handbal), românii strălucesc prin absenţă în sporturile de sezon, de altfel ca şi în cele care nu au competiţii în luna ianuarie. Că n-avem pe nimeni în sporturile nautice, treacă-meargă. Marea Neagră e o mare închisă pentru sport. Francezul Desjoieux nu e obligat să se uite în urmă după vreun român, chiar şi când ambarcaţiunea lui intră, după furtuna de la Cap Horn, în calmul plat al oceanului şi nicio boare de vânt nu-i umflă pânza.
Tot aşa de înţeles este că n-avem nici în sporturile albe, după decenii de când boberii români nu se mai bat cu marii campioni. Am avut timp să ne obişnuim. Ei şi oare e mai de înţeles ce se petrece în rugby? Ne-am obişnuit deja cu adversari din grupa mică. Cât priveşte tenisul, l-am văzut pe Pavel în Australia, abandonând. Televiziunea franceză, miloasă, i-a acordat câteva secunde. Pe când dădea mâna cavalereşte cu Murray, tânărul britanic aflat pe locul patru mondial. Era, probabil, ultima apariţie a tenismenului nostru pe un teren.
Cea mai mare tristeţe mi-au produs-o handbaliştii. Înfrânţi de francezi şi de unguri, oarecum previzibil, nu s-au putut concentra în meciul decisiv cu Slovacia, pierzând la cinci goluri diferenţă. Aşa că s-au luat de mână cu argentinienii şi australienii din grupa lor, cu Tunisia, Algeria,
