Am scris recent despre truda ţăranului pentru traiul zilnic si revin asupra subiectului… Am ajuns la Chiherul de Jos într-o după masă mohorâtă. Am găsit-o pe tanti Lucreţia în curte, în preajma animalelor. M-a primit cu braţele deschise şi m-a poftit în casă unde l-am cunoscut şi pe nea Victor. Oameni simpli, fără prea multe pretenţii de la viaţă, doar sănătate şi putere de muncă. Trudesc în gospodărie si pe soare, si pe ploaie. Asta au făcut de mici, le place şi nu se pot lasa chiar dacă de multe ori este fără rost. Chiherul fe Jos e un sat de unde tinerii au plecat de ceva timp, cei ce aveau odată animale multe, au rămas cu puţine sau chiar de loc. Taranii au început să vândă din animale, iar laptele ce-l mai au îl ţin pentru ei sau îl vând prin sat.

Familia Hărşan este singura familie din Chiherul de Jos, care mai iese dis-de-dimineaţă, cu găleţile de lapte la poartă. Lucretia si Victor cresc animale de cand se stiu. Acum mai au trei bovine, aparat de muls, cal, porci şi vreo 16 oi. Şi nu se opresc. Copiii îi ceartă mereu, pentru că nu înţeleg pentru ce mai lucrează, dar ei nu-şi doresc altceva decât sănătate să poată lucra mai departe. „Până când avem sănătate tot lucrăm, pentru că ne place. Din toamna anului trecut am rămas singurii care mai ducem laptele la centrul de colectare din Jabeniţa. Restul s-au oprit. În fiecare dimineaţă vine o maşină după el. Restul oamenilor din sat s-au descurajat, şi-au vândut animalele. Îi multă muncă, dar n-i dragă,” au precizat aceştia. Au 12 hectare de pământ pe care-l lucrează an de an, cu toate că o mare parte din pâmânturile sătenilor nu se mai lucrează, considerând că e mai bine să-şi cumpere ce au nevoie. Acum, la aproape 50 de ani de căsnicie, familia Hărşan lucrează cot la cot „ne întărim unul pe altul, vom lucra până ne lasă puterile”. Ajunşi aproape de nunta de aur aceştia consideră că secretul unei c