Desi de aproximativ doua saptamani, in presa locala se vehiculeaza numele lui Bogdan Crita, membru PSD, ca fiind potentialul prefect al judetului Braila, presedintele local al social-democratilor, Gheorghe Bunea Stancu, se mira de unde a aparut acest zvon. Stancu a declarat ieri, la o conferinta de presa, ca amintitul Crita a fost doar una din variantele posibile, dar nu cu mai multe sanse decat alte nume luate in calcul de conducerea PSD. Mai mult, Stancu a declarat ca s-ar putea ca noul prefect sa fie o surpriza: "Cu prefectul ramane ca-n tren. Noi intotdeauna avem oameni, organizatia PSD Braila este numeroasa, are mii de membri si avem in randul nostru nu una, ci zeci de persoane care pot ocupa acest post de reprezentant al Guvernului in teritoriu. Dar surprizele sunt surprize, de ce va grabiti sa aflati cine va fi prefect? Pana la urma, nici nu stiu de unde l-ati scos dvs. pe Bogdan Crita. Ati spus o data, am inghitit, ati spus a doua oara.. Noi am explicat ca numele lui Crita a fost o varianta la momentul ala, dar mai sunt si alte nume, poate ca el nu mai este o varianta valabila acum". Presedintele PSD a mai precizat ca, din punctul sau de vedere, ar trebui operata o modificare in legislatia actuala, astfel incat sa fie restranse competentele prefectilor: "Cred ca ar fi corect sa vorbim despre limitarea prerogativelor pe care sa le aiba un prefect. El trebuie sa se rezume strict la a veghea la respectarea legalitatii in teritoriu si daca aceasta nu se respecta, sa sesizeze organele specializate ale statului. Eu cred ca rolul prefectului nu este de a fi un nou prim-secretar PCR, cu alt chip, asa cum vor unii, la nivel national".
Desi de aproximativ doua saptamani, in presa locala se vehiculeaza numele lui Bogdan Crita, membru PSD, ca fiind potentialul prefect al judetului Braila, presedintele local al social-democratilor, Gheorghe Bunea Stancu, se mira de