DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI CONSTANTA
27 IANUARIE 2009
„UN VIITOR PENTRU FIECARE!”
Pe data de 29 Ianuarie 2009, ora 9:00, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta va invita sa participati la „Bursa Locurilor de Munca”. Actiunea este organizata in cadrul programului Phare 2006/018-147.04.02 – Masuri de Incluziune Sociala pentru proiectul “Un viitor pentru fiecare!” proiect finantat de Uniunea Europeana. Evenimentul va avea loc la sediul Centrului de Plasament „Ovidiu” din strada Semanatorului, nr.8, Constanta.
Proiectul susţine promovarea adaptabilitatii si ocupabilitatii fortei de munca pe piata muncii, cat si promovarea incluziunii sociale a tinerilor peste 18 ani care au parasit sau se pregatesc sa paraseasca sistemul de stat privind protectia copilului.
Proiectul se va derula in perioada mai 2008 - aprilie 2009 si presupune un parteneriat cu Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta.
Beneficiarii finali sunt tineri peste 18 ani care se pregatesc sa paraseasca sistemul de stat privind protectia copilului, angajatori si apartinatori ai tinerilor.
Proiectul vizeaza crearea unui model de incadrare socio-profesionala a tinerilor peste 18 ani, adaptabil oricarei comunitati din Romania.
Rezultatele calitative vizate sunt:
-Schimbarea atitudinii comunitatii si in primul rand a comunitatii oamenilor de afaceri fata de tinerii peste 18 ani care se pregatesc sa paraseasca sistemul de stat privind protectia copilului;
-Cresterea gradului de intelegere a comunitatii fata de acesti tineri;
-Cresterea nivelului de implicare si responsabilitate sociala a agentilor economici, mass-media si a altor reprezentanti ai comunitatii;
-Dezvoltarea abilitatilor acestor tineri si o mai buna pregatire pentru gasirea unui loc de munca