Am tot auzit întrebarea: pe când un Obama mioritic? Sursa: Zoltan Lorencz
Avem gena imitaţiei, dar suntem tentaţi să imităm superficial. Imităm ceea ce se vede, nu ceea ce e important. Vorbind despre preşedintele tip Obama, mulţi văd doar un zâmbet denzelwashingtonian şi atât. La aflarea ştirii că la alegerile regionale de sâmbătă, din Irak, vor candida opt afro-irakieni, cineva a întrebat, din reflex: pe când şi la noi?
În ultima vreme, se aude tot mai des întrebarea: cine l-ar putea învinge pe Traian Băsescu în alegerile de la toamnă? Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Călin Popescu-Tăriceanu? Corneliu Vadim Tudor? Adrian Năstase? Ion Ţiriac? Există o disperare a celor care nu-l mai vor pe Băsescu. Disperarea că nu-l mai vor şi disperarea că niciunul dintre cei enumeraţi mai sus nu are şanse reale. O disperare la pătrat, deci. Una de înţeles. Oricât s-ar strădui fanii „soluţiei Oprescu“ să susţină contrariul, primarul din Bucureşti a ajuns deja pe treapta de sus a puterinţei (şi asta, probabil, încă dinainte de luna iunie, anul 2008).
Este, atunci, Traian Băsescu vârful a ceea ce poate produce societatea românească? Nu cred. Este actualul şef al statului vârful a ceea ce pot produce partidele din România? Nici asta nu cred. Atunci? De ce e un aşa imens pustiu? De ce aşa de multă resemnare? Oricâţi români de valoare au plecat în străinătate, mi-e greu să cred că nu mai există, acasă, alţii capabili să conducă ţara. Dar atunci când e disperare, lipseşte privirea limpede. Iar acum, cei care îi caută înlocuitor lui Traian Băsescu îşi dau seama că le lipseşte timpul. Le trebuie cineva care să fie deja vizibil, să aibă suficientă notorietate şi o imagine excelentă. Sau măcar foarte bună. Atât de bună cât se poate să aibă cineva în România.
Nu e de mirare când discuţia ajunge la „domnul“ străin. Avem nevoie de aşa ceva? Ar pute
