Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confirmare - "Familia Piersic nu a avut legături cu Securitatea"

Publicat in Jurnalul, marți 27 ianuarie 2009 ·

Astăzi, unul dintre cei mai populari actori ai teatrului şi filmului din România, Florin Piersic, împlineşte 73 de ani. Tot astăzi, Jurnalul Naţional publică un interviu cu Pavel Ţugui, unul dintre liderii CC din anii ’50, fost adjunct de mi­nistru la Cultură şi cel care a autorizat plecarea lui Florin Piersic în Franţa.

Din toate declaraţiile pe care le-a făcut Ţugui, reiese un singur lucru: "Familia Piersic nu a avut legături cu Securitatea". Ţugui neagă orice legătură a actorului sau a familiei sale, cu Serviciul de Informaţii Român din perioada comunistă, aducând argumente logice şi valabile menite să demonteze acuzaţiile nedrepte ce i-au fost aduse acestuia. Pentru plecarea lui Florin Piersic în Franţa au semnat doar două persoane: Constanţa Crăciun, şef al Departamentului Artelor din Ministerul Învăţământului şi Culturii, şi Pavel Ţugui, şeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central a PMR. "Nimeni altcineva nu s-a amestecat în această chestie. Iar la plecarea de la Băneasa, Florin Piersic nu putea să aibă la el nici măcar o foaie de hârtie pentru ţigări. Eu personal am fost în Cehoslovacia. Ştiţi cum m-au controlat? Şi eram membru supleant al CC şi şef de secţie. M-au controlat la sânge". Jurnalul Naţional îi urează marelui actor "La mulţi ani!" 

Fost adjunct în Ministerul Culturii, Pavel Ţugui, persoana care a autorizat, în iunie 1958, delegaţia de actori români în Franţa, artişti printre care se afla şi Florin Piersic, dezvăluie în ce condiţii Piersic a fost acceptat la facultate şi cum a ajuns el la Paris. Ţugui neagă orice legătură a actorului, sau a familiei actorului, cu Securitatea.

Jurnalul Naţional: Domnule Ţugui, vă întreb direct. Cum a intrat Florin Piersic la facultate? În ce condiţii? Să menţionăm faptul că, după octombrie 1953, eraţi adjunctul ministrului Culturii, Constanţa Crăciun, ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Raed Arafat explică detaliat recomandările pentru codul roșu de ploi torențiale. Cum se poate schimba sistemul RO-Alert în următorii ani

HotNews acum 6 ore
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a afirmat, la Digi24, că sistemul RO-Alert urmează să fie modificat în viitor astfel încât mesajele de avertizare să poată fi transmise și prin intermediul televizoarelor sau al radio-ul

Licitaţii - 8 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Parohia Ortodoxă Rotbav organizează licitaţie pentru închirierea unei suprafeţe de 10,200 ha arabil. La licitaţie pot participa numai persoanele care au cumpărat documentele licitaţiei şi au depus garanţia de participare. Documentele licitaţiei se p

Tanczos Barna: Ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice. În zonele vizate de codul roşu de obicei este secetă

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că toate instituţiile statului au avut timp să se pregătească pentru a face faţă fenomenelor anunţate de către meteorologi. „Ceea ce vedem acum este un exemplu clasic al schimbărilor climatice”, a declarat viceprem

Scurgeri de amoniac la rafinăria Petromidia din Năvodari. Garda de Mediu a dispus închiderea unei instalații

HotNews acum 4 ore
O instalaţie din rafinăria Petromidia din Năvodari a fost închisă temporar de către comisarii Gărzii de Mediu, ca urmare a unei scurgeri de amoniac detectate în sistemul de răcire, informează News.ro. „Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au verifica

Managerul interimar al Spitalului pentru copii 'Sfânta Maria' Iași a demisionat la numai o săptămână după ce preluase funcția

Ziua Constanta acum 9 ore
Managerul interimar al Spitalului pentru copii 'Sfânta Maria' Iași, dr Radu Constantin Luca, a demisionat, marți, la numai o săptămână după ce preluase funcția de conducere a acestei unități medicale. 'Am luat act de demisia managerului interimar de

VIDEO O clădire s-a prăbuşit în plin centrul Madridului. Mai mulți muncitori sunt căutați printre dărâmături

HotNews acum 11 ore
Un imobil care se afla în renovare s-a prăbuşit parţial, marţi, în centrul Madridului, pe strada Las Hileras, la doi paşi de Teatrul Regal. Zona a fost imediat izolată de autorităţi, în timp ce echipele de salvare continuă căutările printre dărâmătu

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nicușor Dan cere încetarea focului și eliberarea ostaticilor, la doi ani de la atacurile Hamas asupra Israelului

Adevarul acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj pe platforma X, la doi ani de la atacurile sângeroase comise de Hamas împotriva Statului Israel. Șeful statului a reafirmat solidaritatea României cu victimele și familiile afectate de violențele din

Oana Țoiu a fost dată în judecată de Ion Ceban. Ce sumă astronomică cere primarul Chișinăului drept despăgubiri

Gandul acum 4 ore
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a dat-o în judecată, luna trecută, la Tribunalul București, pe Oana Țoiu, ministrul de Externe al României. În acțiunea, consultată de G4Media.ro, reclamantul îi cere lui Țoiu daune morale de 1 leu, să înceteze orice

ȘEFUL secției de Psihiatrie a Spitalului Roman ar fi fost prins drogat și băut la volan. Acesta ar fi fost reținut de Poliție

Gandul acum 5 ore
Polițiștii au reținut un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Roman, care s-a urcat la volan, după ce rezultatele de laborator au confirmat că a consumat alcool și droguri, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. P

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/15°
joi

11°/15°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/18°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
Constanta
acum

17°
mie.

11°/17°
joi

12°/13°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

10°/13°
Timisoara
acum

mie.

6°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°