Producatorul de zinc si plumb Sometra Copsa Mica anunta oprirea temporara si partiala a activitatii, decizie care conduce la disponibilizarea a 80% dintre angajati, anunta Mediafax.
Decizia este motivata prin situatia economica internationala, care a condus la scaderea majora a cererii si a pretului pentru zinc si plumb, precizeaza compania, intr-un comunicat de presa.
Fabrica va intra imediat intr-un proces de conservare si mentenanta, in concordanta cu legislatia romana.
Oprirea temporara si partiala a activitatii conduce la disponibilizarea a 80% dintre angajatii Sometra. Restul de 20% din forta de munca se va ocupa de procesul de conservare si mentenanta a instalatiilor si echipamentelor.
"Suntem fortati sa oprim temporar productia Sometra, din cauza mai multor factori. In aceasta perioada, nu este posibil ca Sometra sa isi continue productia, intrucat costurile de productie sunt mult mai mari decat pretul zincului, ne confruntam cu lipsa de materie prima - concentratele colective - iar gasirea unei surse de finantare pentru o companie care inregistreaza pierderi, in conditiile actuale ale pietei, este extrem de dificila", a declarat Elena Cioban, director administrativ Sometra.
Potrivit acesteia, persoanelor disponibilizate li se vor acorda ajutoare financiare conform prevederilor legale.
"Faptul ca nu avem alta optiune decat aceea de a disponibiliza majoritatea angajatilor nostri, care au lucrat pentru noi ani de zile, este o decizie care ne intristeaza foarte mult. Singurul lucru pe care il putem face, momentan, este acordarea unui ajutor financiar in concordanta cu prevederile legale si cele din contractul colectiv de munca, astfel incat sa isi poata intretine familiile pentru o perioada indelungata, timp in care speram sa reluam productia", a declarat Elena Cioban, director administrativ Sometra. @N