Cred ca am mai vorbit in rubrica asta despre emisiunea “Conferinta de presa”. Nu strica, totusi, o mica recapitulare. Asadar, participantii la conferinta de presa sunt: Diana Munteanu, prezentatoare, care ar putea lipsi fara ca nimeni sa-si dea seama; un invitat din sfera aristico-mondena cu un succes indoielnic bazat pe un talent si mai indoielnic; si, in fine, o cohorta de jurnaliste de monden, in mod evident deloc talentate si (mult mai grav, din punctul lor de vedere) departe de a fi atragatoare.
De obicei, emisiunea se desfasoara dupa cum urmeaza: haita de jurnaliste isi varsa toate frustrarile de care sunt in stare (si sunt in stare de multe!) asupra invitatului, pe logica: “n-ai nici un pic de talent, ba, invitatule, si totusi esti vedeta! Nici noi n-avem, si-atunci cum de noi nu suntem?!” Raspunsul e chiar dupa colt si ziaristele de monden stiu asta, dar refuza sa-l accepte. Refuza sa accepte ca invitatul (sau invitata) ori arata mai bine, ori are mai multi bani, ori pur si simplu are mai mult noroc decat ele.
Pana mai ieri, credeam ca singurul razboi pe care jurnalistele de la “Conferinta de presa” sunt capabile sa-l duca este acela cu invitatul. Ei bine, m-am inselat. Sambata noaptea, Antena 2 mi-a oferit posibilitatea sa asist la un moment memorabil din istoria televiziunii, reluand o editie veche de cel putin cateva luni a “Conferintei de presa”.
Cu aceasta ocazie, am aflat ca jurnalistele de monden se pot lupta si cu ele insele. Adicatelea pot avea dileme morale. Se intampla foarte rar, sunt convins. Iar eu am fost martorul unei asemenea raritati: una dintre jurnalistele prezente a avut un puternic sentiment de inutilitate, de nimicnicie. Se simtea superflua, ma-ntelegeti? Si, in timp ce se afla in criza asta a jurnalistei de monden careia i se pare ca pe nimeni nu intereseaza ce scrie ea, a pornit urmatorul dialog: @N_P
