Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar o cafenea pentru 7.000 de bucureşteni

Publicat in Adevarul, marți 27 ianuarie 2009 ·

Piaţa de profil a Capitalei numără mai puţin de 300 de unităţi. Peste două milioane de locuitori şi mai puţin de 300 de cafenele mereu aglomerate. Aceasta este realitatea de pe piaţa de profil a Capitalei. Încă un capitol la care Bucureştiul este lăsat în urmă de celelalte capitale europene, unde media este de o cafenea pentru maximum 2.000 de locuitori.

Chiar şi în acest context, valoarea pieţei cafenelelor bucureştene a fost anul trecut de aproximativ 160 de milioane de euro.

Venituri în  scădere cu 30%

Însă, criza şi interzicerea fumatului în spaţiile publice nedelimitate corespunzător vor avea efecte dezolante pentru piaţă, care va scădea în 2009 cu aproximativ 15%, potrivit lui Sebi Vasilescu, preşedintele diviziei Sebra, din cadrul grupului RTC, deţinut de Radu Octavian.

“Vânzările cafenelelor bucureştene din primele săptămâni ale anului în curs au scăzut, în medie, cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2007”, a spus Vasilescu.

Luna  ianuarie este cunoscută în rândul operatorilor ca una dintre cele mai slabe din punct de vedere al veniturilor înregistrate. În prezent, în niciuna din cele trei unităţi Cup&Cino de pe piaţa locală nu se fumează, dar în câteva săpătămâni vor fi deschise şi astfel de cafenele.

Până la sfârşitul anului Cup&Cino va opera cel puţin 11 unităţi pe piaţa locală. Nu mai puţin de trei vor fi pe Bulevardul Magheru din Capitală, dintre care două în incinta manazinului Eva. Fosta locaţie Diverta de la Scala va fi transformată în cea mai mare cafenea din reţea.

În provincie, primele locaţii vor fi deschise la Timişoara, Cluj-Napoca şi Constanţa. În majoritatea locaţiilor Diverta vor funcţiona minishoppuri Cup&Cino operate chiar de librării.

Investiţia necesară extinderii din 2009 va depăşi un milion de euro. Planurile Cup&Cino ar pute

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°