Epuizarea a făcut încă o victimă. Încă o femeie, care a vrut prea mult de la viaţă, a pierdut lupta interminabilă, la care ne înhămăm cu toţii, imediat după naştere.

M-a surprins modul cum a fost tratată ştirea, lapidar, concis, la obiect. Nu ar fi trebuit să mă mire. Aşa am fost obişnuiţi să vorbim despre oameni care nu mai sunt. Şi nu mă refer la cei care au vorbit despre femeia în cauză, la cei care au cunoscut-o şi şi-au exprimat regretul faţă de ce s-a întâmplat, ci la ştirea în sine, care a prezentat pe scurt modul în care asistenta şi-a găsit sfârşitul. Cred că trebuia insistat mai mult, cred că trebuia tras un semnal de alarmă, pentru că mulţi oameni se află în situaţii asemănătoare cu cele în care s-au aflat asistenta şi Raluca Stroescu, managerul unei firme de audit, care a murit după ce muncise zile în şir, fără hrană şi fără odihnă. Şi asistenta Lăcrămioara Pricop a vrut mai mult de la viaţă, dar a pierdut totul. Femeia era atât de dedicată meseriei, încât nu a vrut să-şi ia concediu în perioada sesiunii colegiului de asistente şi moaşe la care se înscrisese. A mers până la sacrificiu.

Mulţi sunt în situaţia Lăcrămioarei, a Ralucăi, iar aceste cazuri tragice pot avea o conotaţie pozitivă, dacă se ţine cont de ele, dacă se conştientizează pericolul la care ne expunem atunci când ne punem organismul la grea încercare, pierzând nopţi de-a rândul cu munca sau cu învăţatul. Am văzut şi eu femei în toată firea, mame şi angajate cu multe responsabilităţi pe cap, care se înscriu la facultate pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Am constatat că iau totul mult prea în serios. Singure spun că nu mai dorm nopţile din cauza stresului cu examenele. Cred totuşi că experienţa de viaţă venită o dată cu vârsta ar trebui să le facă să nu mai ia totul atât de în serios. Nu este un capăt de lume dacă pici un examen, nu se crapă pământul dacă nu-ţi termin ra