Piaţa mondială a turismului va înregistra în 2009 prima scădere a numărului de turişti străini din ultimii şase ani - cu aproximativ 2%, în urma efectelor crizei economice, estimează Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) în studiul „World Tourism Barometer“.
Prognoza este doar orientativă, întrucât evoluţia crizei economice este greu de prezis. „Europa va fi cea mai afectată regiune, din moment ce majoritatea statelor de provenienţă a turiştilor care vizitează continentul se află deja sau urmează să intre în recesiune“, consideră organizaţia.
O uşoară creştere ar urma să se înregistreze în regiunea Asia-Pacific, precum şi în Africa şi Orientul Mijlociu. Procentele vor fi însă vizibil mai scăzute faţă de anii trecuţi.
În 2008, numărul de turişti străini la nivel global a crescut cu 6% în primele şase luni, însă a scăzut cu 1% în semestrul al doilea, după ce criza financiară globală s-a extins. Piaţa europeană a stagnat, în timp ce Orientul Mijlociu a înregistrat o creştere de 11%, iar Africa şi continentele americane au consemnat avansuri de 4%. În perioada 2004-2007, numărul de turişti străini la nivel mondial a crescut, în medie, cu 7% pe an.
Marii operatori au anunţat, pentru anul acesta, vacanţe cu până la 20% mai ieftine faţă de anii trecuţi, pentru a atenua scăderea numărului de turişti. Cele mai mari reduceri vor fi în Statele Unite, dar preţuri ceva mai mici se vor găsi şi în Italia, Croaţia sau Grecia.