De cateva zile, televiziunile si presa au repercutat larg drama de la Slatina, unde, mai rau ca un alt domn Lazarescu (viata bate filmul!), un pacient in varsta de 54 de ani a murit pe culoarele spitalului, dupa ce fusese plimbat timp de ceasuri intregi pe la diferite sectii, fara sa fi primit nici un ajutor. Oricare ar fi adevarul despre desfasurarea amanuntita a evenimentului, acest caz nu face decat sa atraga atentia inca o data asupra starii jalnice in care se gaseste sistemul sanitar, inclusiv a inumanitatii care si-a facut loc in spitalele noastre. Nimic nu poate scuza o asemenea intamplare, iar cei raspunzatori trebuie sa dea socoteala.
Dar sa ne ferim de justitia expeditiva si de ambianta de linsaj care domina actualmente in aprecierea publica a sistemului sanitar. Acest fel de-a face dreptate nu a dus niciodata la rezultate bune si nici nu va duce.
Sa ne amintim ca sistemul caselor de sanatate introdus de guvernele CDR in anii ‘90 adusese multi bani si oportunitati mari pentru modernizarea, reforma spitalelor si a medicinii publice. Guvernul Nastase a sustras pur si simplu acesti bani care trebuiau sa ajunga direct in sanatate, ingropandu-i in sacul fara fund al bugetului de stat, de unde luau alte destinatii. Multe neimpliniri si ramaneri in urma medicale vin de la acest moment de adevarat jaf al cotizatiilor de la inceputul anilor 2000.
Sa tinem seama de faptul ca sistemul sanitar nu este numai grav lipsit de mijloace materiale. El este lipsit de oameni. Dupa cum a declarat prof. dr. Mircea Cinteza, Romania are la ora actuala cu jumatate mai putini medici decat media Uniunii Europene. O lipsa comparabila exista si in privinta cadrelor medii. Cauzele se cunosc: salariile mici, in primul rand.
Guvernele succesive ale Romaniei postcomuniste au incurajat de fapt sistemul de remunerare privata a cadrelor medicale de toate
