In celebra sa lucrare "Originea Speciilor", Charles Darwin a folosit imaginea unui copac al vietii pentru a ilustra modul in care evolueaza speciile, in mod distinctiv. Chiar si in zilele noastre, ramurile cele mai apropiate de radacina (reprezentand stramosii cei mai indepartati) sunt considerate elementele de legatura cele mai importante ale asa-numitului arbore genealogic.
Cu toate acestea, specialistii in biologie evolutionista atrag atentia ca aceasta imagine nu reflecta intocmai trecutul unui individ. Concret, un studiu recent publicat in revista "New Scientist" a incercat sa investigheze cat de exacta poate fi considerata diagrama organismelor vii, care, pe langa rudele de sange directe, au si "ramuri colaterale". Pe langa descendentii din generatie in generatie, biologii cred ca arborele vietii cuprinde genetic si alte "crengute" si "vlastari", o teorie care ar putea revolutiona studiile realizate pana acum.
De pilda, in perioada anilor '50 descoperirea celor doi compusi macromoleculari purtatoare de informatii genetice - acidul dezoxiribonucleic (ADN) si acidul ribonucleic (ARN) a zgaltait putin din radacina copacul vietii, punand sub semnul intrebarii cateva dintre axiomele cuprinse in teoria evolutionista. Astfel, cercetatorii au descoperit ca, la nivel molecular, exista diferente majore in ceea ce priveste "gradul de rudenie" al unei specii. Ulterior, in anii '90, oamenii de stiinta sperau ca tehnicile de analiza a genomului i-ar putea ajuta sa rezolve puzzle-ul copacului vietii, insa au dat de o serie de rezultate contradictorii. De exemplu, unele specii care sunt legate strans pe baza ADN-ului, nu sunt inrudite din punct de vedere al structurii ARN-ului.
Pentru a lamuri aceste contradictii, biologii au reconstruit copacul darwinist, care consacra ideea ca organismele isi transfera particularitatile si morfostructura c
