Banii pentru investiţii în afaceri pe internet se strâng, însă proiectele bune sunt prea scumpe, iar cele ieftine, neinteresante. În lipsa unor ţinte valoroase, unele fonduri pornesc pe cont propriu. Fondatorii Seed Money, fond care a fost lansat în septembrie anul trecut pentru a investi în afaceri online aflate într-un stadiu incipient, şi care a fost pornit cu un buget de 500.000 de euro pentru 2008, au anunţat săptămâna trecută prima investiţie din acest an. Este vorba des
Banii pentru investiţii în afaceri pe internet se strâng, însă proiectele bune sunt prea scumpe, iar cele ieftine, neinteresante. În lipsa unor ţinte valoroase, unele fonduri pornesc pe cont propriu.
Fondatorii Seed Money, fond care a fost lansat în septembrie anul trecut pentru a investi în afaceri online aflate într-un stadiu incipient, şi care a fost pornit cu un buget de 500.000 de euro pentru 2008, au anunţat săptămâna trecută prima investiţie din acest an.
Este vorba despre implicarea în proiectul TWIP (Team Work Interactive Platform), o platformă online pentru aplicații colaborative, sincronizate în timp real. Proiectul a fost elaborat de Cristian Andreica şi Bogdan Bocşe, doi studenţi de la Universitatea Politehnică din Bucureşti, şi urmează să fie dezvoltat de către aceştia cu bani atraşi de la investitori. Fondatorii Seed Money nu au dorit să declare cât au investit în această primă rundă de finanţare în proiectul TWIP, dar au precizat că se încadrează în nivelul pe care şi l-au propus.
„De obicei, investim sume cuprinse între 10.000 de euro şi 50.000 de euro, pentru o deţinere în companie de maximum 20%. În cazuri excepţionale, suma respectivă poate fi negociată“, spune Vlad Stan, cofondator al Seed Money.
Cum 2009 a început sub semnul crizei în foarte multe domenii de activitate, iar creditele nu mai sunt o opțiune de finanțare, reprezentanţii fondul