Criza financiară de acum pune ţările UE ce nu aparţin zonei euro în situaţia de a se gândi la grăbirea adoptării monedei unice ca "adăpost". Însă, în tentativa lor, se izbesc de o barieră: criteriile de la Maastricht, care sunt menite să asigure că toate economiile se supun aceloraşi reguli înainte de adoptarea euro.

Dar ţările ce fac parte în acest moment din zona euro ar trebui să aibă în vedere coborârea acestei bariere – beneficiile oferirii de adăpost depăşind probabil riscurile pe care le implică o relaxare a condiţiilor de admitere (ele însele nefiind infailibile).

Punctul de plecare îl reprezintă ceea ce trebuie să avem în vedere ce face o ţară să fie vulnerabilă la presiunile crizei financiare. Patru sunt trăsăturile ce par să expună riscului o economie: o monedă proprie (ce nu este de rezervă); dimensiunea relativ mică; sistemul bancar expus presiunilor internaţionale; un buget public prea slab ca să absoarbă presiunile ce apasă pe sistemul bancar. Aceste criterii sugerează limpede că până şi Danemarca şi Suedia sunt vulnerabile. La fel şi Marea Britanie, cu toate că dimensiunile economiei sale şi moştenirea unui statut al

sterlinei, deşi de mult apus, de monedă de rezervă par să introducă unele nuanţe.

Aceleaşi trăsături sunt evidente – chiar mai pregnant – la noile state membre, dintre care doar două – Slovenia şi Slovacia – au reuşit să intre în adăpostul oferit de zona euro înainte ca economiile lor să resimtă impactul deplin al crizei. Calitatea finanţelor publice din aceste noi state membre variază, dar economiile lor toate sunt mici, au pieţe financiare subţiri, iar sectoarele lor bancare sunt expuse, o trăsătură crucială din punct de vedere economic şi complicată din punct de vedere politic. Magnitudinea acestei combinaţii este reflectată de mişcarea fără precedent a Băncii Centrale Europene (BCE) d