Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NINSOAREA NOASTRA SI CURTEA LOR

Publicat in Cuvantul Liber, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

- Cultural - nr. 246 / 28 Ianuarie, 2009 1. In plan profesional, 2008 a fost anul care mi-a adus cele mai numeroase bucurii. La editura din Iasi "Princeps Edit", condusa de Daniel si Filomena Corbu, in prestigioasa colectie Editii critice, mi-a aparut un volum antologic de versuri, "Taina care ma apara", axat si pe multiple studii si aprecieri critice, apartinand unor mari personalitati scriitoricesti din Romania, R.Moldova si din strainatate. Volumul s-a bucurat de un sir de lansari pe ambele maluri ale Prutului, iar la Festivalul International de poezie din Satu Mare m-am ales cu premiul Opera Omnia. In aceeasi zi, Universitatea "Vasile Goldis" din Arad mi-a conferit titlul Doctor Honoris Causa. Laudatio a fost rostit de prof. univ. Gheorghe Glodeanu. Discursuri au tinut prozatorul Nicolae Breban, poetii Daniel Corbu si Gheorghe Vulturescu, scriitorul Alexandru Zotta, prorectorul, prof. univ. Gavril Ardelean. In anul 2008 a prins radacini spectacolul "Strigat-am catre tine", realizat cu multa dragoste si inspiratie si intr-un mod original de catre unul dintre cei mai importanti poeti basarabeni, Anatol Codru _ spectacol in care s-au intalnit doua suferinte: cea basarabeana si cea transnistreana. Lucrarea a fost montata la Teatrul Poetic "Mateevici". Rolul personajului liric l-a jucat cu multa insufletire actorul Nicolae Darie. Acelasi spectacol a ajuns la Teatrul din Braila, alaturi de inscenarea dramatica realizata de acelasi scenarist si regizor dupa versurile sale. De la Iasi am primit inca o veste frumoasa: Teatrul pentru tineret si copii "Luceafarul" pregateste, in regia basarabeanului Ion Cibotaru, un spectacol dupa abecedarul subsemnatului, "Albinuta". Congresul Spiritualitatii Romanesti, care s-a desfasurat sub presedentia lui Adrian Paunescu, m-a omenit cu Trofeul acestui For, de aceeasi onoare bucurandu-se si eminentul critic si istoric literar Mihai C

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 9 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 5 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 8 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 3 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 4 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 11 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Vremea

București
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/24°
lun.

11°/16°
mar.

13°/15°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/12°
mar.

9°/14°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

13°/23°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

14°/27°
dum.

7°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

10°/16°
lun.

9°/16°
mar.

7°/16°