Vremuri ciudate! Ajutorul de stat e prezentat ca o poveste de succes. Am realizat că nu mai înţeleg noua logică a discursului economic când am asistat succesiv la astfel de prezentări entuziaste, la două bănci din Viena. În capitala unei ţări ai cărei economişti au influenţat decisiv modelul intervenţiei minime a statului, preluat în secolul trecut din Marea Britanie până în Statele Unite. Şcoala austriacă de economie a eşuat spectaculos la ea acasă. Ludwig von Mis

Vremuri ciudate! Ajutorul de stat e prezentat ca o poveste de succes. Am realizat că nu mai înţeleg noua logică a discursului economic când am asistat succesiv la astfel de prezentări entuziaste, la două bănci din Viena. În capitala unei ţări ai cărei economişti au influenţat decisiv modelul intervenţiei minime a statului, preluat în secolul trecut din Marea Britanie până în Statele Unite.

Şcoala austriacă de economie a eşuat spectaculos la ea acasă.

Ludwig von Mises şi Friedrich von Hayek şi-ar fi închipuit cu greu că un ajutor de 100 de miliarde de euro, promis de stat, din banii contribuabililor, băncilor afectate de criză, va fi aplaudat chiar la Viena. Că instituţii private ajutate de stat să se ridice la linia de plutire şi readuse în situaţia de a concura din nou, de la acelaşi nivel sau chiar dintr-o poziţie mai bună, cu instituţii care nu au primit nimic, pot convinge că nu apare nici o problemă de concurenţă neloială, nici de hazard moral pentru viitor.

Că austrieci obişnuiţi, precum cei pe care i-am întrebat la Viena ce părere au de ajutorul dat din banii lor băncilor, spun că ar fi avut alte preferinţe pentru cheltuirea uriaşei sume, dar admit că este nevoie şi ca statul să dea bani pentru ca băncile să poată acorda în continuare credite, fără să se întrebe dacă astfel nu declară serviciile bancare „de utilitate publică“.

Credeam că o industrie care ştie că este