Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul din Spania aflat în greva foamei a recuperat banii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 ianuarie 2009 ·

Compania românului Cătălin Damian, intrat în grevă la începutul acestui an, întrucât nu primise o datorie de 700.000 euro, a recuperat 630.000 euro din suma totală.

În protestul început pe 8 ianuarie s-au mai alăturat zeci de români, angajaţi în cadrul companie Romtectabi, ce aparţine lui Cătălin Damian, în parteneriat cu spaniolul Julian Martin, precum şi antreprenori spanioli.

"Am stat 18 zile fără să mănânc (...) şi vreau să mulţumesc public pentru sprijinul pe care l-am primit (politicianului) Esperanza Aguirre şi primăriei din Alcorcon, care au dat dovadă de o sensibilitate specială", a declarat el pentru ABC, preluat de Mediafax.

Compania restantă Obrum a avut contract cu firma românului, pentru lucrări de construcţie, însă nu şi-a mai achitat plăţile din luna mai 2008. Această situaţie nu a permis celor de la Romtectabi, una dintre cele mai importante companii de construcţii din Spania, cu 200 de angajaţi (180 români) să mai achite salariile şi propriile obligaţii financiare către stat şi furnizori.

"Trebuie să plătim angajaţii, să dăm bani la Fisc, la asigurările sociale. Oamenii nu şi-au mai primit salariile de câteva luni. Trebuie să plătească şi ei împrumuturile imobiliare, facturile, să mănânce, nu mai au bani", relata Cătălin Damian în urmă cu o săptămână.

Situaţia acestuia a atras atenţia opiniei publice din Spania, a micilor antreprenori, care fac presiuni în modificarea legislaţiei şi sporirea mijloacelor de protecţie în plăţile efectuate cu diferite instrumente de plată, astfel încât să se reducă situaţiile de emitere a cecurilor fără acoperire.

"Am primit sute de dovezi de solidaritate, numeroşi antreprenori ni s-au alăturat în diferite momente şi acum plângerea este unanimă: fără plăţi nu se poate continua şi mii de locuri de muncă sunt în joc. Politicienii ar trebui să îşi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°