Din acest an, magazinele nu le mai oferă clienţilor pungi de plastic gratuite. S-a dat o lege care vizează protecţia mediului înconjurător. Sursa: Zoltan Lorencz

Mai puţine pungi gratuite înseamnă mai puţine pungi. Mai puţine pungi de plastic înseamnă un mediu ceva mai puţin poluat (deoarece şi pungile se aruncă în natură, nu-i aşa?). Măsura are o logică a ei care nu poate fi combătută. Cu viitorul verde am rezolvat-o, aşadar.

Rămâne problema prezentului. Iar prezentul îi face pe oameni să înjure inclusiv lucrurile bune, cum e legea antipungă.

O întâmplare banală. Intru într-un „magazin produse de panificaţie“ din cartier. Cer o pâine. Doamna vânzătoare întinde pâinea către mine. Îi cer să o pună într-o pungă, cum ştiu că făcea până acum. Mă priveşte stânjenită. „Ştiţi, acum nu mai avem voie, trebuie să o plătiţi, costă un leu“, zice dintr-o răsuflare.

În seara aceea, am cumpărat o pungă de un leu. Câţi ar plăti, zi de zi, un leu şi cincizeci de bani pentru o pâine şi un leu pentru pungă? O vreme, am văzut oameni plecând de la magazin cu pâinea în mână. Ploaie, ninsoare, noroi, soare, praf, intersecţie, lift.

Mai nou, femeile mai nevoiaşe spală, ca pe vremuri, pungile de plastic şi le refolosesc. Vin cu pungile de acasă şi îşi pun pâinea în ele. Treptat, s-au adaptat cu toţii. Cei care nu au punga în buzunar, cumpără la repezeală una care costă cât pâinea şi înjură mărunt, în drum spre casă. Caz închis.

Pentru cei de la Protecţia Consumatorilor, lucrurile sunt simple: câtă vreme comerciantul nu e obligat să vândă pâinea în pungă, nu e nicio problemă. Cei de la Siguranţa Alimentelor sunt la fel de liniştiţi: legislaţia nu are prevederi stricte.

Îi aştept pe toţi marii apărători ai drepturilor consumatorului să-şi scoată dintre hârţoage figurile preocupate şi să ceară o pâine