Fondul trebuia să încaseze 9,6 milioane de euro din profitul pe 2007 al CEZ Distribuţie. Reprezentanţii instituţiei susţin că au votat împotriva reinvestirii profitului, dar nu fac dovada că ar fi atacat decizia CEZ în instanţă, aşa cum a procedat Electrica - pentru cota de profit de şase milioane de euro.
Fondul Proprietatea (FP) a intervenit ieri în scandalul procesului Electrica SA - CEZ Distribuţie SA, precizând că, la şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din mai 2008, reprezentantul său a votat împotriva reinvestirii profitului aferent anului 2007 - în valoare de 32 de milioane de euro. „Reprezentantul mandatat de Fondul Proprietatea în AGA de la CEZ Distribuţie a votat împotriva reinvestirii profitului. Motivul votului împotrivă dat de FP a fost tocmai acela că nu s-a propus ca măcar o parte din profit să fie repartizată pentru dividende“, a spus purtătoarea de cuvânt a FP, Cristina Stihi. Fondul deţine 30% din CEZ Distribuţie SA şi, conform acestei proporţii, ar fi trebuit să încaseze o cotă de profit în valoare de 9,6 milioane de euro. Electrica SA - la care acţionar unic este statul român - deţine şi ea 18,99% din societate şi ar fi trebuit să încasaze aproximativ şase milioane de euro. Anterior, directorul general al CEZ Distribuţie, Gabriel Negrilă, declarase că „Fondul Proprietatea a votat în favoarea propunerii, iar Electrica - împotrivă“. Ieri, directorul a revenit: „Nu ştiam la data la care am făcut acea declaraţie că FP a votat împotrivă. Conform statutului, aceste hotărâri se iau cu majoritatea voturilor celor prezenţi“.
Profitul a fost deja reinvestit de CEZ
Hotărârea AGA din 28 mai 2008 a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 4975 din 4 septembrie 2008, iar din acest act rezultă că decizia a fost luată cu o majoritate de 51,006% - adică votul CEZ România. Reprezentanţii FP susţin cu veheme