La 9:35 a intrat în biroul Elenei Ceauşescu primul chemat – generalul Constantin Olteanu. Fost ministru al Apărării Naţionale (1980-1985) şi primar general al Capitalei (1985-1988), Olteanu era consultat des. Că avea parte de aprecierea Cabinetului 2 putem deduce din avansarea sa, spre sfârşitul lui 1989, din calitatea de membru al CPEx în funcţia de secretar al CC al PCR.
Au urmat Emil Bobu, Gheorghe Oprea (de două ori) şi ministrul Afacerilor Externe, Ion Stoian. Inginer mecanic "la bază", din 1957 încoace Oprea coordonase diverse ministere şi instituţii din resortul industrial. Din 1978 era prim viceprim-ministru al Guvernului şi unul dintre cei mai cu vechime nomenclaturişti.
Între 10:50 şi 11:45 a fost o şedinţă de lucru (la "săliţă", fără participarea lui Ceauşescu) pe probleme de chimie. În capul listei – I. M. Nicolae, I. Ursu şi Maria Ionescu. Ingineră chimistă, ultima menţionată era (doar) membru supleant al CC al PCR, dar redactor-şef al Revistei de Chimie şi cercetător principal la ICECHIM. Cum singura ei lucrare de autor fusese publicată în urmă cu mai bine de 20 de ani, putem deduce că făcea pe albina la stupul "savantei".
După şedinţă, până la 13:20, pe rând, Ursu, Oprea şi I.M. Nicolae. Nicolae coordona sistemul energetic naţional, având şi el rang de viceprim-ministu al Guvernului.
Dacă şeful de cabinet al Elenei Ceauşescu îşi încheie consemnările aici, nu este însă sigur că sfârşeşte ziua-muncă. Conform mărturiilor lui Silviu Curticeanu, sâmbetele erau şi zile de vizite ale "ctitoriilor" din Bucureşti. Neapărat, Casa Poporului! Fiind o sâmbătă de la sfârşitul lunii, implicit o zi grea: "Un fel de finis mundi, cum scrie Curticeanu, pentru că atunci se numărau bobocii din producţie şi banii din vistieria statului". Discuţiile din asemenea vizite şi întâlniri de lucru nu s-au con
