"Nici o masă fără peşte!" era reclama care isteriza populaţia în perioada antedecembristă. Atunci, când auzeam de peşte mi se făcea părul măciucă. Mi se părea ca o pedeapsă. Asta pentru că nu exista o tehnică inteligentă de a influenţa "boborul"! Dacă ne-ar fi oferit nişte reviste de fâţe, pardon, fiţe, care se hrăneau pentru a-şi menţine silueta şi frumuseţea cu peşte, cu legume etc., toate "boboarele" s-ar fi înghesuit să cumpere şi mai ales să consume. N-ar mai fi fost un lucru impus, ni s-ar fi părut ceva de bon-ton. Ceva cu aer de occident...
Găseai la toate magazinele mulţime de feluri de peşte. Iar în cele din centrul Capitalei: Polar, Delta Dunării, Pescarul găseai, în afară de macrou şi stavrid, chiar şi calcan, thai, ton, calmari etc. Din păcate, nu aveam ochi pentru bietul peşte! Şi când te gândeşti cât bine ne-a făcut! A fost eroul unei perioade unice din viaţa noastră! Apropo! Ştiţi că erau şi pui care miroseau a peşte? Nu?! Ba da! Cumpărai un neam de puişor, cu origini nobile de Crevedia, şi când îl găteai mirosea a peşte! Pentru că erau hrăniţi şi cu praf din oase de peşte. Că doar nu degeaba aveam aproape cea mai mare flotă de pescadoare din lume! Puteai prepara şi o plăcintă cu peşte! Mergea grozav la "Doi ochi albaştri", ţuica aia ieftină care avea pe etichetă un desen cu două prune! Bine zicea un fost coleg al meu că nevastă-sa gătea dintr-un pui: ciorbiţă, fripturică şi peşte prăjit!
Dar să revenim la peşte. Să vă spun că cele mai grozave conserve, minunate pentru pachet, erau cele din crap marinat. Sosul din roşii adevărate şi o bucată mare de crap, cât se poate de românesc, ar face azi ravagii printre cunoscători!
Eroul nostru era stavridul! Când te gândeşti că un kilogram costa numai 12,50 lei! Economie serioasă la buget şi, în plus, scuteai efortul de a sta la coadă. Îl găseai în orice m
