In conditiile abordarii ce propovaduia miscarea libera a capitalurilor, criza financiara din 1998, izbucnita in Asia, a trimis tarile in cautarea a ceea ce a devenit cunoscut ca "solutia in doua colturi" ("two corner solution"), ori flotare libera, ori un consiliu monetar. Criza financiara de acum pune tarile UE ce nu apartin zonei euro in situatia de a prefera o "solutie intr-un singur colt", in sensul abandonarii propriilor monede in favoarea adapostului oferit de moneda euro. Insa, in tentativa lor, se izbesc de o bariera: criteriile de la Maastricht, care sunt menite sa asigure ca toate economiile se supun acelorasi reguli inainte de adoptarea euro. Dar tarile care fac parte in acest moment din zona euro ar trebui sa aiba in vedere coborarea acestei bariere - beneficiile oferirii de adapost depasind probabil riscurile pe care le implica o relaxare a conditiilor de admitere (ele insele nefiind infailibile).

Punctul de plecare il reprezinta ceea ce trebuie sa avem in vedere ce face o tara sa fie vulnerabila la presiunile crizei financiare. Patru sunt trasaturile care par sa expuna riscului o economie: o moneda proprie (ce nu este de rezerva); dimensiunea relativ mica; sistemul bancar expus presiunilor internationale; un buget public prea slab ca sa absoarba presiunile ce apasa pe sistemul bancar. Aceste criterii sugereaza limpede ca pana si Danemarca si Suedia sunt vulnerabile. La fel si Marea Britanie, cu toate ca dimensiunile economiei sale si mostenirea unui statut al lirei sterline, desi de mult apus, de moneda de rezerva, pare sa introduca unele nuante.

Aceleasi trasaturi sunt evidente - chiar mai pregnant - la noile state membre, dintre care doar doua - Slovenia si Slovacia - au reusit sa intre in adapostul oferit de zona euro inainte ca economiile lor sa resimta impactul deplin al crizei. Calitatea finantelor publice din aceste noi state membr