Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria, în Rovine

Publicat in GAZETA de SUD, joi 29 ianuarie 2009 ·

Craiovenii din Rovine au umplut la refuz sala în care a fost organizată întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“, marţi, la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“. Mulţi au fost prezenţi şi la precedenta confruntare cu autorităţile locale, din mai 2007. Ei au recunoscut că primăria s-a implicat în administrarea anumitor sectoare numai după sesizările făcute în această campanie.Dezbaterile „Fii vocea cartierului tău!" cresc în audienţă pe măsură ce ajung în cartierele în care au mai fost organizate. Gazeta de Sud i-a invitat din nou pe craiovenii din Rovine să dea piept cu autorităţile publice locale, după aproape doi ani de la precedenta întâlnire, din mai 2007. Oamenii au răspuns invitaţiei, sala devenind neîncăpătoare. Participanţii au recunoscut că au primit răspuns la multe dintre solicitările pe care le-au făcut în 2007, însă i-au cerut primarului Antonie Solomon să stea cu biciul pe angajaţii primăriei, fiindcă, pe măsură ce unele cereri sunt rezolvate, alte nemulţumiri apar. Craiovenii au acuzat în special lipsa controlului asupra investiţiilor în infrastructură, neimplicarea în asigurarea siguranţei cetăţeanului, proasta gestionare a unor sisteme de utilităţi. Pe lângă acestea, oamenii au mai cerut sprijin pentru lămurirea unor situaţii care nu sunt de competenţa administraţiei. Asfaltul, făcut praf În parcări sau pe alei, asfaltul are numai gropi, chiar şi acolo unde a fost reparat anul trecut. „Parcarea de la blocurile F17-F24 este plină de găuri", a spus Mihai Urziceanu, preşedintele Asociaţiei de proprietari nr. 3 Rovine. „Strada Bârseşti este distrusă", le-a adus la cunoştinţă edililor Petre Morgan. Situaţii similare sunt pe aleile din zona blocului J27, unde locatarii spun că asfaltul turnat în 2008 este acum „luat cu mătura când face Salubritatea curăţenie". Primarul Antonie Solomon a recunoscut că oamenii au tot dreptul să fie indignaţi şi i-a asigurat că lu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°