Dragă Cristina Hoffman, dacă punem în paranteză o întîlnire a diriguitorilor cinematografici din ţările fostului bloc sovietic, de prin 1957-1958, cîţi ani au trecut de la un precedent filmic veritabil la Sinaia? N-am numărat anii, dar probabil că trebuie să ne întoarcem la Carol I. Cum a fost descoperit Noul Val Într-adevăr, sînt aproape 97 de ani de cînd Grigore Brezeanu, aflat aici, la Casino, a primit invitaţia la recepţia de la Peleş – cea dintîi festivitate de premiere a unui film românesc: Ordinul Bene Merenti pentru Independenţa României. Filmul fusese proiectat de două ori în avanpremieră la castel, iar suveranul exclamase după proiecţie: „Bravo, tinere, ai reuşit!“. „Tînărul“ avea doar 20 de ani. Cum ar putea adolescenţii care şi-au încercat acum talentele, la Aristoteles Workshop, să rupă blestemul acestor goluri istorice, fiindcă Grigore Brezeanu e încă fără urmaşi, ca debutant cu un lungmetraj de ficţiune cu mult înaintea vîrstei de 30 de ani? Înainte de Aristoteles Workshop, am avut numai experienţa descoperirii unor tineri trecuţi bine de 20 de ani, dacă nu şi de 30: Cristi Puiu şi Cristian Mungiu. Era în toamna anului 2000 cînd am venit de la Paris la Bucureşti împreună cu Marie-Pierre Macias, pe atunci directoare la Quinzaine des réalisateurs de la Cannes. Şi am vizionat, printre altele, filmul Marfa şi banii, în condiţii tehnice proaste – se lucra încă la montaj şi mixaj. Şi ne-a izbit pe amîndouă, ne-a cîştigat acel film – pe ea, poate mai puţin, pe mine, mai mult; fiind născută aici, fiică a unui documentarist de la Studioul Sahia, ştiam ce soi de producţii avem în România. Băiatul ăsta e dischizător de drumuri noi!, am zis. Asta, în timp ce organizatorii de la Festivalul DaKINO – unde fuseserăm invitate în juriu – se plîngeau că n-au nici un film românesc pentru proiecţiile cu lungmetraje. – „Ba există un film, pe care noi l-am văzut.“ – „