- Cultural - nr. 247 / 29 Ianuarie, 2009 Acum, la inceput de an _ 2009, poetul Dumitru D. Silitra, parca sfidand orice consecinte ale crizei cu manifestari globale _ care poate atinge pe toata lumea, dar nu si pe "Noi" _ isi lanseaza cea de a treisprezecea carte de versuri (desigur ca intre ele sunt cateva antologii din propria creatie poetica) pe care, la modul simbolic, o numeste: "Apollo 13", sugerand ideea ca autorul actualului volum de poezii vede cu alti ochi lumea, dintr-o alta perspectiva, poate avea de acum, poate trai, "sentimentul de pamant si de luna, de lacrima, iarba, floare, frunza, copac, pasare, de stea si de luceafar", adica vrea sa reveleze celor interesati ca este un pas "mic", pe Taramul poeziei, dar un pas "mare" - pentru omul descoperit in sine _ "induminetecit" (cuvant-cheie, care vrea sa sugereze ca in creatia sa recenta a patruns mai multa "lumina" _ motiv obsedant in spatiul acesteia). A invitat prieteni de la Targu-Mures, Reghin si Iernut, Sighisoara, Medias, Blaj si Tarnaveni, altfel spus "de pe Mures si Tarnave". Parcurgand textele plachetei, constati ca temele poetului nu sunt esential deosebite fata de cele din culegerile anterioare: natura cu flora si fauna ei, vazuta ca un mijloc sau pretext pentru reflectia lirica (poetul este prin excelenta - cu referire la tot ce a scris pana acum - un "naturist", cand mai intristat, usor nostalgic, cand ceva mai vesel, chiar pus pe ghidusii), timpul, iubirea, viata sociala, targul de provincie, copilaria, cuvantul, conditia poetului si altele. Ca tehnica poetica, el foloseste constant versul liber (cu convingerea, poate, ca numai acesta i se potriveste sau ca o aderare, constienta si asumata, la o maniera aproape generalizata in poezia romaneasca a ultimelor decenii), in texte concise, intr-o tectonica unitara. Dumitru D. Silitra este un poet inzestrat. Trecerea timpului l-a condus la acu