- Cultural - nr. 247 / 29 Ianuarie, 2009 Poet prolific si publicist deja remarcat, Darie Ducan se individualizeaza in peisajul literar romanesc ca o voce puternica, reusind de fiecare data sa ofere cititorilor o simbolistica noua, moderna, trecand peste orice tabu. "Cartea dintre doi talhari", parte a unei trilogii planuite cu minutiozitate, impresioneaza prin prospetime si forta de percutie. Autorul creeaza imagini puternice, concentrandu-se pe sensurile ascunse si invitand cititorii la meditatie. Descoperi idee dupa idee, acestea iti apar perfect distincte la inceput, dar apoi observi cum toate sunt integrate unui curent. Darie Ducan ne propune o noua cosmogonie, un univers construit dupa alte legi. Autorul dovedeste curaj, crede in ideile sale, si, chiar daca uneori exagereaza, sentimentul general este de pasiune si forta. Cititorii descopera volumul unui vizionar, a carui stradanie trebuie admirata chiar daca nu putem fi de acord cu toate principiile sale. Darie Ducan amesteca figurile de stil, se joaca impletind stilurile si reuseste sa ne ofere o poezie inedita, neafiliata vreunui curent, o poezie perfect adaptata cititorului modern, care are nevoie de socuri pentru a intelege. Darie Ducan ne invata ca cele mai puternice cuie sunt chiar cele iesite din propria noastra sperma: "Ploaia, ploaia, nu-i tot un fel de cuie? / Ploaia nu naste nimic, de ce ocolim atat, / De ce mergem pe rute ocolitoare? / Patrafir peste ovare - / Patrafir peste samanta. / Cuiele lui Hristos ar fi trebuit / Batute in sperma lui Iosif, / Am fi prescurtat drumul, / Dar drumul pana la noi / E el insusi un cui proaspat scos." Poezia schimba adesea registrul stilistic, trecand de la rima in vers clasic la un vers alb scurt, care insista pe actiune. Timpurile se intrepatrund, preponderent fiind insa trecutul. In trecut se construiesc marile evenimente si marile filosofii care vor schimba