Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii de la gimnaziu ar putea avea dreptul sa se transfere la liceu

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 29 ianuarie 2009 ·

USLIP a depus o actiune in instanta in acest sens. Profesorii de la gimnaziu vor putea depune dosarul de pretransfer si pentru posturi de liceu. Asta in cazul in care Uniunea Sindicatelor Libere din Invatamintul Preuniversitar (USLIP) va cistiga procesul pe care l-a initiat de curind in instanta. "Ne asteptam la un proces lung, poate chiar de un an, un an jumatate, dar sintem increzatori, pentru ca pe acelasi temei am reusit sa obtinem in septembrie anul trecut dreptul ca profesorii din mediul rural sa se poata pretransfera pe posturi din mediul urban", este increzator Laviniu Lacusta, liderul zonal al USLIP. Sindicalistii se bazeaza pe o hotarire din anul 2004 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin care se arata ca refuzul pentru astfel de pretransferuri reprezinta o discriminare "In privinta pretransferului din rural in urban avem deja o hotarire definitiva si irevocabila emisa de Curtea de Apel. De aceea, toti membrii de sindicat ai USLIP se vor putea pretransfera in etapa urmatoare pe posturi, indiferent de mediu. Speram sa obtinem cistig de cauza si pentru ca profesorii sa se poata pretransfera de la gimnaziu, la liceu", a adaugat Laviniu Lacusta. De altfel, sindicalistii au promisiuni ferme din partea Ministerului Educatiei ca va fi emisa o ordonanta de guvern prin care pretransferul de la sat la oras sa fie generalizat la nivelul tarii, pe baza hotaririi Curtii de Apel de la Iasi. "Etapa de pretransfer este programata pentru perioada martie - aprilie. Vom vedea atunci ce se va intimpla. Prioritate la aceasta miscare a personalului didactic au titularii din localitatea respectiva, apoi cei care au buletin in localitatea respectiva si abia apoi titularii din alte localitati. Daca s-ar aplica masura Curtii de Apel, profesorii s-ar incadra in cel de-al doilea tip de prioritate. Un exemplu il constituie profesorii cu buletin de Iasi, dar care

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum o ora
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum o ora
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

POLITICO: Emmanuel Macron şi Donald Tusk discută joi despre trimiterea de trupe străine în Ucraina după încheierea războiului

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta cu premierul polonez Donald Tusk despre desfăşurarea unei forţe postbelice de menţinere a păcii în Ucraina atunci când cei doi se vor întâlni joi, la Varşovia, au declarat pentru POLITICO un diplomat a

Orban afirmă că Zelenski a „respins” propunerea de încetare a focului de Crăciun

Mediafax acum 22 minute
„La sfârşitul preşedinţiei ungare a UE, am făcut noi eforturi pentru pace. Am propus o încetare a focului de Crăciun şi un schimb de prizonieri pe scară largă”, a scris Orban pe X, adăugând că a fost „trist” că Zelenski a „respins şi a exclus în mod

40 de colete de articole pirotehnice, confiscate de polițiști! Acestea urmau să ajungă în mai multe județe, printre care și Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
La data de 11 decembrie a.c., acționând în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC 2024” și în urma activităților investigativ operative desfășurate, polițiștii Serviciului, Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ilfov au efectuat un control la sediul

Ucraina - Bilanţul victimelor atacului rusesc asupra Zaporojie creşte la zece

News.ro acum o ora
Bilanţul atacului rusesc de marţi asupra oraşului Zaporojie din sudul Ucrainei a crescut la zece morţi, după ce a fost găsit cadavrul unei femei, a anunţat joi guvernatorul local, scrie AFP. O persoană se află încă sub dărâmături, a adăugat această

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum 3 ore
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°