Era să mă stresez că îmi ascultă Serviciile Secrete telefoanele şi îmi verifică mailurile, dar m-am liniştit: Traian Băsescu îmi garantează că în România nu se fac ascultări ilegale! Ei, vedeţi, ne-am agitat degeaba... Noi credeam că Legea 298 ne invadează intimitatea şi ne încalcă dreptul la această intimitate; cînd colo, ea era, de fapt, o lege benefică, menită să îi ajute pe băieţii buni să îi prindă pe băieţii răi. Stau şi mă gîndesc, uneori, cît de departe pot fi politicienii români de realitatea unei societăţi în care ei ocupă, probabil, ultimul loc în topul încrederii. Cît de departe e Traian Băsescu de o realitate în care şi-a lăsat susţinătorii cu gura căscată, girînd o coaliţie fără cap şi fără coadă, doar de dragul puterii. Cît de departe e Mircea Geoană de realitatea propriului partid, pînă la urmă, în care şefi de trib locali se sfîşie cu dinţii între ei, în timp ce „prostănacul“ iese la rampă şi face declaraţii de unitate şi responsabilitate! Cît de departe sînt Ion Iliescu şi Adrian Năstase de realitatea în care primul e întîmpinat la aniversări revoluţionare cu monede în cap şi ouă pe palton, iar al doilea visează la funcţia supremă în stat, cînd, după colţ, îl aşteaptă DNA-ul şi dosarele de corupţie! Cît de departe e întreg guvernul Boc de realitate, cerînd românilor să strîngă o curea care, oricum, a ajuns la ultima gaură, obligîndu-i pe pensionari la o pensie de cele mai multe ori mizeră şi plafonînd, la urma urmei, nu indemnizaţia, ci direct dorinţa mamelor de a mai avea copii! În vremuri de criză, politicienii români se comportă nu mai bine, ci mai rău decît pe timp de bunăstare. Soluţiile lor seamănă, ca în toţi aceşti 19 ani, cu improvizaţii politice şi legislative, şi chiar au un anume iz de stat poliţienesc. Însă, în primul şi în primul rînd, toate aberaţiile pe care le aduc noile legi, mai ales cele legate de cumulul pensiei cu salari