- Editorial - nr. 247 / 29 Ianuarie, 2009 Este regretabil ca in lunga lor existenta, de doua ori bimilenara, cum spunea marele Nicolae Iorga, romanii, ca popor, fie ca s-au numit la origine geto-daci si traci, iar inainte de a fi romani, daco-romani (dupa retragerea aureliana la 275 e.n.), n-au avut parte de un Herodot, ca grecii, care sa povesteasca lumii mai amanuntit de inceputurile noastre, dar nici ulterior, invatatii nostri de mai aproape _ istorici sau politicieni _ nu s-au ostenit sa faca lumina punctual in chestiuni de care atarna soarta noastra. O justificare, pana in secolul al XVIII-lea, ar fi ca invatatii lumii ori puterile Europei interesate de teritoriul nostru nu ne-au pus probleme altele decat de dominare, adica n-au mers pana acolo sa ne nege originea si existenta. Lucrurile s-au incurcat de la Rascoala lui Horea, Closca si Crisan, din 1784, si mai ales prin activitatea Scolii Ardelene, prin acel Supplex Libellus Valachorum, de la 1791, prin care romanii isi cereau, in Ardeal, drepturile lor de natiune de sine statatoare, starea de constiinta avand un puternic suport in fapta de unire a lui Mihai Viteazul de la 1600, care a pus serios pe ganduri pe asupritorii lui: habsburgii si ungurii, la acea vreme. Sustinut inca dinainte in parlamentul de la Viena punctul de vedere de catre episcopul greco-catolic Inocentiu Micu Clain, furia parlamentarilor unguri a fost atat de mare incat episcopul era sa fie aruncat pe fereastra din sala de sedinta. Indrazneala lui nu a ramas nesanctionata. Viena a intervenit urgent pe langa Papa de la acea vreme pentru scoaterea lui din inalta functie episcopala de la Blaj si surghiunirea lui la Roma, pentru o stricta supraveghere, lucru ce s-a si intamplat. Strigatul de dreptate al romanilor a produs reactii puternice din partea celor vizati. Imediat au aparut ,,profetii" despre trecutul nostru, contestandu-ne vehement nu