Supraexpus mediatic, într-un mod care unui român trăitor în vremurile ceauşiste îi poate da frisoane, Barack Obama a reuşit, orice ar spune contestatarii, să redefinească entuziasmul. Orator redutabil, noul locatar de la Casa Albă a mai electrizat o dată mulţimile adunate la Washington pentru a asista la jurămîntul de învestitură. Un jurămînt depus pe timp de furtună – a spus Obama –, pentru că America este în război împotriva terorismului, urii şi violenţei, precum şi în mijlocul unei crize generate – a subliniat el – de lăcomie şi iresponsabilitate. Washington Post observa că, dacă instalarea lui Barack Obama are loc într-un context asemănător cu acela în care venea la putere Franklin Delano Roosevelt, în 1933, în plină criză economică şi financiară, situaţia personală îl apropie mai degrabă de John Fitzgerald Kennedy, primul preşedinte romano-catolic din istoria Statelor Unite. Asemenea acestuia, Obama – primul preşedinte american de culoare – a pus în centrul proiectului său schimbarea. Barack Obama propune relegitimarea Americii ca naţiune conducătoare a lumii, dar nu prin forţă brută şi insuflarea fricii, ci prin puterea principiilor, toleranţă şi înţelepciune. Fostul secretar de stat în timpul administraţiei Clinton, Madeleine Albright, a comparat misiunea ce-i revine noului preşedinte cu reproiectarea unui avion în timpul zborului. O formulă care elogiază calităţile pilotului şi îi acordă, preventiv, circumstanţe atenuante în caz de eşec. Pentru că teama de un fiasco nu îi ocoleşte nici pe cei mai exuberanţi dintre admiratorii preşedintelui. Cît îi priveşte pe sceptici, aceştia neagă însăşi consistenţa politică a lui Obama, fără a-i contesta, totuşi, calităţile intelectuale. Ei sînt de părere că apariţia sa surprinzătoare şi fulminantă în prim-planul politicii americane este rodul unei operaţiuni de marketing politic fără precedent în istoria Americii