Deşi ne aflăm în perioadă de criză, resimţită în toată lumea, un lucru trebuie să rămână de bază atunci când vorbim de carieră, ne spun psihologii: plăcerea de a face ceea ce îţi place!
Circulă chiar şi o frază celebră: „Do what you like, money will follow!“ (Fă ce îţi place, banii vor veni de la sine!)… Dar în plină criză, când românii, şi nu numai, cu greu pot găsi un loc de muncă, această zicală poate fi uşor desfiinţată de majoritatea celor care vor să muncească. Într-adevăr, ar fi ideal să munceşti cu plăcere, conform psihologilor de pe site-ul business-edu.ro. Dacă munceşti cu plăcere, ai şanse să fii cel mai bun şi cei mai buni, în general, pot ajunge în vârf. Deci, şansele tale de a avansa în carieră sunt mai mari atunci când ai norocul să îţi găseşti slujba visată. Şi organismul reacţionează altfel când munceşti cu plăcere: ai mai multă energie, oboseşti mai greu, ai mai multe satisfacţii din munca pe care o faci.
Curajul, cheia esenţială
Dacă simţi că tot ceea ce faci acum nu este foarte potrivit pentru tine, nu te lăsa influenţat de cei din jur sau de condiţii (de exemplu, un salariu bun) în a-ţi schimba cariera. Un prim pas ar fi să lucrezi şi ca voluntar într-o organizaţie sau într-o firmă. A devenit ceva obişnuit să ai două joburi. Esenţial este să ai curajul să te desprinzi, să încerci să îţi urmezi pasiunea!
Când aveţi dubii, ţintiţi cât mai sus!
Dacă nu ştii ce să alegi, începe cu ce este mai greu. Îţi vei testa forţele, te vei cunoaşte mai bine şi, cine ştie, poate chiar îţi reuşeşte! Şi doar dacă se dovedeşte că nu poţi să atingi primul target propus, mulţumeşte-te cu mai puţin. În felul acesta nu vei avea niciodată păreri de rău pentru lucrurile pe care nu le-ai încercat.
Şi nu uita! „Fără un plan, eşti ca o corabie fără cârmă!“! Cea mai mică briză te poate duce către ţărmuri pe care nu ţ