M-am întrebat de multe ori care sînt sursele de documentare ale amatorului de artă de la noi, cum îşi formează cultura atît de necesară înţelegerii şi cunoaşterii artelor plastice din perioada postbelică. Răspunsul nu este uşor de dat, mai ales pentru perioada ultimilor 20 de ani. Pînă în 1989, exista o revistă de artă de foarte bună calitate, aflată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici, iar presa scrisă, emisiunile de radio şi de televiziune care prezentau fenomenul plastic se bazau pe autoritatea specialistului. Există Editura Meridiane, specializată pe editarea cărţii de artă, iar în privinţa abordării plasticii contemporane, deşi condiţiile grafice în care au apărut albumele de artă nu erau dintre cele mai bune, importantă rămînea selecţia autorilor prezentaţi şi a celor care scriau textele. În afara acestora, se editau, în colecţia „Biblioteca de artă“, o serie de traduceri, lucrări remarcabile ale momentului, care dădeau posibilitatea amatorului de artă să-şi formeze o cultură de specialitate. Toate acestea au dispărut, fără a se merge pe o linie coerentă în privinţa editării în continuare a cărţii de artă. Aceasta a rămas la îndemîna unei pieţe deschise, care, nici acum, după aproape 20 de ani, nu se structurează. Şi în marile librării, în zona cărţilor aduse din import, în traduceri, cartea de artă este prezentă, în principal, tot la nivelul albumului, al documentului fotografic. Constatăm şi astăzi lipsa cărţilor care să analizeze şi să teoretizeze fenomenul artistic. Prin dispariţia Editurii Meridiane, editarea cărţii de artă a devenit un fenomen aleatoriu, dar mai ales lipsit de multe ori de gir profesional. Editarea cărţii de artă, fără o importantă susţinere financiară, este aproape imposibilă. Sporadic apar cărţi de artă la unele edituri prestigioase, dar, de cele mai multe ori, soarta ei stă la îndemîna iniţiativei particulare, condiţionată mai