Florin Chilian vorbeşte despre maneliştii, comuniştii şi oamenii adevăraţi din sport
Lucrează la noul album şi fumează nonstop. Cum arată o cameră de artist? Normal. Birou, calculator. Fără termopane. Cutiile chitarelor aşezate una peste alta la capul patului. Tavanul înalt, de casă veche absoarbe şi fumul, şi zgomotele străzii.
Cînd nu compune, Florin Chilian stă la discuţii pe net, pe blogul lui despre “frica de a-ţi fi frică şi ruşine”. “Să intri, să vezi, e mişto”. Se cabrează cînd îl întrebi despre fotbal. Să fi dat de singurul bărbat care nu e interesat de fenomen?
– De ce nu fotbal?
– Pentru că e un instrument perfid, dar foarte bun de manipulare. Sînt multiplu campion naţional de ciclism, ştiu ce înseamnă sportul, da’ n-am captivus mental cu ciclismul. Uite, e un om, un lipovean pe care-l respect teribil şi care e altfel decît ăştia lobotimizaţii, fotbaliştii...
– Patzaichin.
– Da, Patzaichin. Ca să ţii masele într-un regim de dobitocenie, trebuie să le dai foarte mult circ, cum se-ntîmplă şi pe TV-uri, la noi sportul Înseamnă numai fotbal. E ca-n ţările din lumea a treia. Nu poţi să uiţi de faptul că avem echipaje care se duc la Olimpiadă cu kaiac-canoe, nu poţi să scrii despre ei doar cînd se întîmplă ceva.
“Noi, românii, şi în societate, şi în fotbal, ne raportăm la o oaie! Mioriţa! Măcar un cîine să fie, un maidanez, o pisică, o vrabie, nu oaie”.
– Ce anume te enervează, în afară de manipulare?
– La noi nu există componenta profesionistă în fotbal. Totul se face cu o direcţionare către componenţa emoţională, cu “Să moară mama!”, ca la Oituz, ne tăiem la vene pentru echipa de club! S-a-nsurat ăla, atunci îi zice “Pentru copilul meu, fără număr, fără număr”. Numai manelişti sînt în fotbalul nostru.
– Care-i portretul fotbalist
