Ne-am fi dorit să ne citiţi revista nu numai sporadic şi nu numai pentru că aţi avea nevoie de o părere despre valoarea a ceea ce scrieţi, dacă aveţi talent suficient pentru a publica. "Deşi - spuneţi naiv şi fantasmagoric, ca şi când ar avea brusc legătură una cu alta, poezia şi contabilitatea plus întâmplările drastice din criza financiară - deşi sunt contabilă, în ultima vreme rămasă fără serviciu, ca urmare a crizei financiare, am scris din când în când poezii, oricum, literatura îmi place mai mult decânt contabilitatea. Sper să mai scriu poezii, şi adunând cele mai frumoase (corect exprimat ar fi trebuit să sune aşa: şi adunându-le pe cele mai frumoase) să mă adresez unei edituri, bineînţeles doar (dacă) voi găsi şi sponsori... V-aş ruga deci să-mi comunicaţi dacă astfel de poezii e bine să vadă lumina tiparului şi eventual care ar fi primii paşi pentru aceasta". în primul rând, stimată autoare, este evidentă greutatea cu care vă exprimaţi în limba maternă. Nu aveţi experienţa cititului cât ar trebui şi nici exerciţiul scrisului serios. Nu sunteţi familiarizată cu regulile ortografice şi ortoepice şi nu aveţi discernământ. Că doar nu veţi tot întreba în stânga şi-n dreapta pe altcineva dacă ceea ce scrieţi este bun sau prost. Scrisul este o meserie nobilă dar şi una dintre cele mai grele şi de mare onoare. Cu siguranţă că este mai grea decât contabilitatea. Din textul scrisorii şi din cele trei poezii, despre talentul dvs. v-am spune cinstit că este unul comun, tot românul s-a născut poet şi duce cu sine toată viaţa nostalgia de a scrie şi de-a ajunge cu scrisul departe. Să exemplificăm cu Privilegiul privitorului: "Picuri de rouă pe ramuri deschise,/ Lumină şi pace pe spaţii întinse;/ Sorb zarea şi iarba şi floarea/ Iar pacea spre inimă-şi găseşte cărarea.// A privi înseamnă a primi/ în inimi curate, deschise./ Darul ce ni s-a dat:/ Fie numele Domnului în